Sambata aceasta, Andreea Marin a gasit de cuviinta sa ne mai serveasca o portie de -Surprize- pline de ce altceva decat… surprize! Vrand sa-si umfle si ea imaginea pe masura (si mai ales de pe urma) inundatiilor din ultima perioada, vedeta TVR-ista a pus de un circ de toata frumusetea in platoul de la Surprize.
Presa a fost si ea invitata sa se delecteze in direct in platou cu… marea -surpriza- despre care nu aflase decat ca -va fi o intalnire-eveniment intre doua personalitati-.
Dupa ce a stalcit cateva nume de ziare si de jurnalisti, vedeta TVR-ista – in forma maxima – a dezvaluit printre chicoteli si sughituri surpriza care nu a mai surprins-o decat pe ea insasi atunci cand pe poarta si-a facut -triumfal- intrarea tovarasa si prietena de paruiala de pana atunci: Mihaela Radulescu, -convertita- Schwarzzenberg. Ce a urmat a fost un circ ieftin pe care cele doua zane (-una buna si alta rea-) l-au dat la o ora de maxima audienta pe postul public, pasamite in numele unei cauze nobile – strangerea de fonduri pentru sinistrati. Degeaba au incercat marile -rivale- sa se pupe in bot cat mai credibil si sa strige in gura mare ca nu e vorba nici pe departe de o campanie de imagine, ca ele au destula (sic!), ca nimeni nu le-a mai crezut. Mai ales presa chemata acolo, oare in ce scop?! Sa urmareasca -Stupize-, vorba carcotasilor… Si cum altfel era sa se termine un circ ieftin decat cu o ultima donatie sugestiva in valoare de fix 3.000 de euro din partea Tiriac Auto, adica vreo doua roti de Mertan rasuflate pentru niste -Surprize- la fel de… rasuflate.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















