Home Monden Concert în memoria lui Michael Jackson, la Londra, de ziua de naștere...

Concert în memoria lui Michael Jackson, la Londra, de ziua de naștere a starului

DISTRIBUIŢI

Un concert în memoria lui Michael Jackson va avea loc la O2 Arena din Londra, pe 29 august, ziua în care starul ar fi împlinit 51 de ani, la eveniment urmând să participe frații acestuia din trupa Jackson 5, dar nu și sora lui, Janet Jackson, informează femalefirst.co.uk.
Jermaine, Jackie, Tito și Marlon Jackson vor omagia memoria fratelui lor, Michael, prin două concerte speciale, iar primul dintre acestea va avea loc pe 29 august, în ziua în care regretatul star ar fi împlinit 51 de ani. Presa internațională a scris și că Janet Jackson ar fi trebuit să participe la acest concert-tribut. De altfel, potrivit presei internaționale, ea urma să cânte în deschiderea concertelor pe care Michael Jackson trebuia să le susțină la O2 Arena din Londra, din 13 iulie.  Însă unul dintre agenții de presă ai lui Janet Jackson a dezmințit informațiile potrivit cărora renumita cântăreață americană va participa la aceste concerte.
Totodată, un prieten de familie a declarat pentru site-ul msnbc.com: „Janet are multe proiecte în prezent – face un film („Why Did I Get Married Too“) și se implică în creșterea celor trei copii ai lui Michael. Aceste concerte nu au legătură cu ea și ea respectă acest lucru. A fost întotdeauna o fire independentă“. Janet Jackson este mezina familiei Jackson și a început să cânte alături de frații săi la vârsta de șapte ani. De-a lungul anilor, Janet Jackson a combinat cu succes cariera de cântăreață cu cea de actriță, a lansat nouă albume de studio și a vândut peste 100  milioane de copii pe plan mondial, fiind inclusă de revista „Billboard“ în topul zece al celor mai bine vânduți artiști din istoria muzicii contemporane.
Michael Jackson a decedat pe 25 iunie, la vârsta de 50 de ani, în urma unui stop cardiac. Cauzele morții starului american ar putea fi asociate cu dependența acestuia de medicamente calmante și antidepresive, potrivit poliției din Los Angeles, care se ocupă de anchetă.
Înmormântarea celebrului cântăreț a fost amânată până la aflarea rezultatelor testelor toxicologice efectuate pentru a stabili cauzele decesului artistului.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.