
Cântărețul britanic Elton John, aflat în vizită în Ucraina în numele fundației sale anti-SIDA, a declarat, sâmbătă, că vrea să adopte un băiețel în vârstă de 14 luni dintr-un orfelinat situat în estul țării, informează Reuters.
Ucraina are una dintre cele mai mari rate de îmbolnăviri de SIDA din Europa. În urmă cu doi ani, cântărețul a susținut un concert gratuit în piața principală din Kiev, la care au participat zeci de mii de oameni și care a avut ca scop promovarea luptei anti-SIDA.
Fundația lui Elton John, AIDS Foundation, colaborează cu Anti-AIDS Foundation a Olenei Franchuk, fiica fostului președinte Leonid Kuchma.
Sâmbătă, Elton John a cântat piesa „Circle of Life“ pentru copiii de la un orfelinat din estul Ucrainei – mulți rămași orfani din cauza maladiei SIDA. Ulterior, cântărețul și partenerul de viață, David Furnish, care ținea pe genunchi un băiețel în vârstă de 14 luni pe nume Lev, au fost întrebați dacă se gândesc să adopte.
„David și cu mine vorbim mereu despre adopție“, a replicat Elton John. „David și-a dorit întotdeauna să adopte, iar eu am refuzat mereu, pentru că am 62 de ani și pentru că eu călătoresc mult și am viața pe care o am, astfel încât nu ar fi cinstit pentru copil“, a spus acesta.
„Dar, după ce l-am văzut pe Lev astăzi, mi-ar plăcea să îl adopt. Nu știu cum vom face, dar mi-a furat inima. Și i-a furat inima lui David și ar fi minunat să avem un cămin. M-am răzgândit astăzi (în privința adopției, n.r.)“, a spus John.
Elton John a mai spus că moartea colegului său, clăparul Guy Babylon, l-a determinat să-și schimbe concepțiile. „Săptămâna trecută l-am pierdut pe unul dintre cei mai buni prieteni. Acest lucru mi-a rupt inima, pentru că era un geniu, era atât de tânăr și avea doi copii minunați. Ce altă oportunitate mai bună de a-l înlocui decât cu cineva căruia pot să-i ofer un viitor?“, a declarat cântărețul.
Într-o carieră de aproape cinci decenii, Sir Reginald Kenneth Dwight, cunoscut sub pseudonimul Elton John, a reușit să vândă peste 250 de milioane de albume în toată lumea și a avut peste 50 de hituri Top 40, fiind în prezent unul dintre cei mai de succes cântăreți ai tuturor timpurilor. Elton John și partenerul său de lungă durată David Furnish fac parte dintre cele 700 de cupluri gay care și-au legalizat relația la data de 21 decembrie 2005, ziua în care a intrat în vigoare legea ce permite uniunile civile între homosexuali în Marea Britanie.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















