Acasă Monden Israela, aproape de un „divorț” cu Liviu

Israela, aproape de un „divorț” cu Liviu

DISTRIBUIȚI

Israela, dansatoarea de salsa, a revenit în România după o lună de miere fierbinte de tot. Aceasta și-a revenit după accidentul suferit în noaptea nunții și își amenajează o superlocuință în Capitală. Relația Israelei cu Liviu a fost controversată încă de la început, dar ei au reușit să-și demonstreze iubirea atunci când au făcut o nuntă ca în povești, dar nu lipsită de surprize. Cei doi s-au întors luni din vacanța lor de miere și au planuri mari.

Veselă și plină de optimism, Israela s-a întors din Israel pe propriile ei picioare. Asta după ce, în urmă cu numai câteva săptămâni, dansatoarea părăsea spitalul în cărucior, însoțită de iubitul ei soț, Liviu. În țara sfântă, Israela a apelat la același medic care a ajutat-o și când a avut probleme mai grave, s-a refăcut, iar acum poate să meargă aproape la fel de bine ca înainte. Accidentul Israelei a avut loc chiar în noaptea nunții lor. Unul dintre cei care au furat mireasa a căzut cu ea în brațe. Plecarea celor doi în Israel a fost de bun augur, iubirea dintre ei a vindecat orice rană, iar vacanța lor a fost o adevărată lună de miere. Chiar dacă incidentul i-a obligat să-și înfrângă pornirile pasionale pentru o vreme, acum totul a revenit la normal și iubirea lor a trecut și acest obstacol. Ca în orice căsnicie, cuibușorul de nebunii este foarte important. Noul lor apartament din București a trebuit să fie cât mai spațios și este în plin proces de amenajare. Cei doi nu sunt singurii care se bucură de revenirea în România. Israela are o mulțime de fani, iar unul dintre aceștia o admiră într-un mod cu totul deosebit. Cei doi vor rămâne cel puțin o lună în țară, timp în care doresc să își termine apartamentul. În această perioadă, Israela speră să-și revină complet pentru a putea să iasă din nou pe ringul de dans.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.