
Actrița americană Jennifer Garner, soția actorului Ben Affleck, a născut un băiețel, acesta fiind al treilea copil al cuplului. Bebelușul s-a născut într-o clinică din Santa Monica. Cei doi actori, ambii în vârstă de 39 de ani, au deja două fiice – Violet, născută în decembrie 2005, și Seraphina, născută în ianuarie 2009. Garner și Affleck au anunțat că vor deveni din nou părinți în august 2011. Jennifer Garner, care s-a remarcat cu rolul din serialul TV „Alias”, a anunțat în ianuarie anul acesta, în emisiunea de televiziune a lui Jay Leno, că medicii i-au comunicat deja sexul copilului, dar a decis împreună cu soțul ei să facă publică informația abia după nașterea bebelușului. „Va fi atât de ciudat să avem un băiețel", a declarat Garner, adăugând însă că această experiență de viață va fi „cool și diferită”. Jennifer Garner și Ben Affleck s-au căsătorit în iunie 2005, după ce s-au cunoscut în 2003, pe platourile de filmare de la „Daredevil”.
Georgiana Moroșan
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















