Casa cineastului suedez Ingmar Bergman, construită chiar de legendarul regizor pe o insulă din sud-estul Suediei, a fost pusă oficial în vânzare, potrivit anunțului societății Christie’s Great Estates, filiala celebrei case de licitații însărcinată cu vinderea proprietăților de lux, informează AFP. Ofertele pentru această casă, construită pe insula Faaro din Marea Baltică și evaluată la o sumă cuprinsă între trei și patru milioane de euro, au putut fi depuse începând de luni, a declarat Joachim Wrang Widen, directorul diviziei europene a casei de licitații imobiliare.
Construită la malul mării, într-un peisaj tipic „bergmanian“ și cât se poate de suedez în același timp, amplasată între dune, conifere și stânci, proprietatea este compusă din patru clădiri principale, din care una este sala de cinematograf personală a celebrului regizor.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificare, precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















