Acasă Monden Madonna, cea mai bogată mămică din lume

Madonna, cea mai bogată mămică din lume

DISTRIBUIȚI

Madonna se află pe primul loc într-un clasament Forbes al mamelor cu cele mai mari venituri în 2008, cu o sumă de 110 milioane de dolari, cântăreața fiind urmată de actrițele Reese Witherspoon și Gwyneth Paltrow, informează Reuters.
Celebra cântăreață pop, mamă a trei copii, căreia i-a fost refuzată recent cererea de a adopta un alt copil din Malawi, a câștigat 105 milioane de dolari doar în urma turneului său de anul trecut și a vânzării a peste un milion de albume în Statele Unite. Totodată, Madonna a câștigat în 2008 și din contractele de reprezentare ale unor mărci de succes, potrivit Forbes.
„Madonna a avut un an incredibil în 2008 (…) A avut un turneu mondial de succes. Așa că ocuparea poziției de lider în clasament nu a surprins pe nimeni“, a spus Lauren Streib, care a realizat topul Forbes.
Reese Witherspoon, care a câștigat aproximativ 24 de milioane de dolari anul trecut, a ocupat locul doi în top, urmată de Gwyneth Paltrow, cu venituri de 20 de milioane de dolari. Witherspoon are doi copii, Ava și Deacon, și în afara carierei de actriță, este imaginea companiei de cosmetice Avon.
Paltrow a jucat anul trecut în „Omul de oțel/ Iron Man“, un film cu încasări de 580 milioane de dolari la nivel mondial, și a apărut în reclame pentru brandurile Estée Lauder și Tod.
Bani din reclame
Potrivit realizatoarei clasamentului Forbes, tot mai multe femei de succes câștigă venituri semnificative din publicitate și din asocieri cu anumite branduri.
„Este o tendință remarcată în ultimele decenii. Vedem tot mai puține modele și tot mai multe femei de succes asociate imaginii unor branduri. Publicitatea devine un apanaj al celebrității“, a spus Lauren Streib.
Pe locul patru în topul Forbes s-a situat Julia Roberts, care a revenit pe marile ecrane în filmul „Duplicity“, urmată de actrița Sarah Jessica Parker, care are un băiat cu soțul ei, Matthew Broderick. Mamă a șase copii, Angelina Jolie a avut anul trecut câștiguri de 14 milioane de dolari, ocupând locul șase în topul Forbes. Ea este urmată de modelul și prezentatoarea de televiziune Heidi Klum. Pe lista Forbes se găsesc și actrița Kate Winslet, dar și cântăreața Faith Hill.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.