Un testament semnat de Michael Jackson, prin care acesta cere instituirea unui fond de administrare a averii sale în beneficiul copiilor și al mamei lui, Katherine Jackson, care va fi și tutorele micuților, a fost depus miercuri în instanță, în document Diana Ross fiind numită tutore de rezervă.
Diana Ross – soluție de rezervă
Potrivit Reuters, testamentul o omite în mod specific pe fosta soție a starului, Deborah Rowe, și o numește pe mama acestuia, Katherine, în vârstă de 79 de ani, tutore al celor trei copii: Prince Michael, în vârstă de 12 ani, Paris, în vârstă de 11 ani, și Prince Michael II, în vârstă de 7 ani. Totodată, în cazul în care Katherine Jackson moare, custodia copiilor ar reveni unei bune prietene a lui Michael Jackson, cântăreața Diana Ross.
Debbie Rowe este mama celor doi copii mai mari ai cântărețului, iar avocatul acesteia a emis, miercuri, un comunicat prin care nega informațiile apărute în presă potrivit cărora ea nu ar fi mama biologică a micuților.
500 milioane de dolari
Testamentul evaluează averea starului, decedat în urmă cu o săptămână, la peste 500 milioane de dolari și cere instituirea unui fond de administrare a bunurilor – Michael Jackson Family Trust – în beneficiul celor trei copii ai lui, al mamei sale și al mai multor organizații caritabile.
Unele publicații americane informau miercuri că un serviciu memorial ar putea avea loc marți la Staples Center din Los Angeles, altele indicau stadionul Coliseum, însă nici purtătorul de cuvânt al familiei, nici reprezentanții locurilor indicate nu au putut confirma informațiile.
Familia lui Michael Jackson a emis miercuri un comunicat în care a indicat că el nu va fi înmormântat la Neverland, celebra fermă a cântărețului, situată în centrul Californiei, și că niciun serviciu memorial sau funerar nu se va desfășura în acel loc. La începutul săptămânii, presa americană indica Neverland ca posibil loc de înmormântare.
Înainte să apară testamentul, în cursul zilei de luni, Katherine Jackson a primit din partea unui judecător custodia provizorie a celor trei copii ai starului american, fiind numită și administrator provizoriu al averii acestuia. O audiere în acest caz a fost stabilită pe 6 iulie.
Testamentul, redactat în 2002, îi numește pe avocatul John Branca și pe producătorul John McClain drept coexecutori. Ei au cerut miercuri judecătorului să anuleze decizia de numire a lui Katherine Jackson ca administrator provizoriu al averii fiului său, însă au fost refuzați.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















