
După un 2009 în care fiecare și-a cam văzut de viața lui, Monica și Irinel Columbeanu au intrat în 2010 împreună. Vacanța lor din Turcia nu a fost însă lipsită de peripeții.
La o petrecere la care cei doi soți au participat în Istanbul, manechinul a pus pe jar inima unui miliardar otoman, a aflat „Star“. Obișnuit probabil să-și însușească tot ceea ce își dorește, magnatul nu ar fi stat deloc pe gânduri și ar fi trecut la atac.
A existat însă o mare confuzie. După ce a flirtat preț de câteva minute cu Moni, turcul l-a luat pe Iri deoparte și i-ar fi cerut mâna tinerei. Crezând că vorbește cu tatăl brunetei – deh, cine îl poate judeca?! -, otomanul i-ar fi spus mahărului din Izvorani că are intenții bune, promițându-i că „fiica“ lui va trăi în lux și nu va duce lipsă de nimic. Ba, mai mult, potrivit apropiaților familiei Columbeanu, bărbatul ar fi înaintat chiar și un preț, pentru a o cumpăra pe băcăuancă.
Cum credeți că a reacționat „tatăl“? Deși mulți, în cazul lui, ar fi sărit probabil la bătaie, Iri nu s-a simțit deloc ofensat și, în schimb, a zâmbit. Deh, să-i fi plăcut oare oferta?
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















