
După aproximativ două săptămåni în care nu și-a mai putut vedea fetița, care locuiește la Izvorani cu tatăl ei, Monica Columbeanu a retrăit ieri emoția întålnirii cu aceasta, chiar dacă a fost sub supervizarea psihologilor.
La începutul lunii martie, micuța Irina a fost încredințată în custodie temporară tatălui ei, Irinel Columbeanu, care i-a interzis Monicăi vizitele și accesul pe proprietatea sa.
Oficialii de la Oficiul pentru Protecția Copilului trebuie să decidă cui revine custodia fetiței, fapt pentru care au organizat întålniri ale Irinei cu ambii părinți, separat, pentru a vedea și analiza reacțiile acesteia în prezența lor.
La reîntålnire, Monica și-a luat fetița în brațe și i-a dăruit mai multe dulciuri și jucării, printre care și o păpușă mare, una dintre preferatele Irinei.
Moni a avut ieri ocazia să demonstreze dacă este o mamă bună, specialiștii de la Protecția Copilului dorind să verifice dacă acuzațiile aduse de Irinel Columbeanu, cum că și-ar bate fiica, sunt reale.
Psihologii o vor interoga, de asemenea, și pe mama Monicăi Columbeanu, implicată și ea în scandalul privind așa-zisele bătăi aplicate de vedetă fetiței ei.
La înfățișarea de la tribunal, de pe 21 martie, instanța va decide cui îi revine custodia permanentă a Irinei și se va pronunța, totodată, și hotărårea de divorț.
Pe de altă parte, fetița Columbenilor a fost retrasă de la grădinița pe care o frecventa de către tatăl ei, deoarece Monica ar fi lăsat în mai multe rånduri bilețele, în care cerea să fie lăsată să-și vadă fiica.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















