Sorin Similea, nepotul cunoscutei interprete Angela Similea, şi-a deschis de curând un salon de coafură, în care au fost investiţi peste 55.000 de euro. Mare parte a costurilor s-au datorat mobilerului, care este lucrat în Italia, în stil baroc, şi care a costat mai mult de jumătate din investiţia totală. Vara trecută, Sorin a lucrat pe un vas de croazieră, unde a coafat turişti străini şi unde a câştigat destul de bine, având în vedere că aceşti bani au fost investiţi în salonul -Ella C*evici&Sorin Similea-.
La inaugurare, invitata de onoare a fost chiar Angela Similea, care a spus că Sorin a fost cel care, în urmă cu aproximativ 10 ani, a convins-o să se tundă scurt. Deşi este foarte încântată de serviciile pe care nepotul ei i le oferă, doamna Similea a mărturisit că şi -Sorin are o voce foarte bună, mă moşteneşte, însă a ales alt drum-. La eveniment au mai fost prezenţi Axinte, care era aşteptat de soţie la un restaurant de lux pentru a-şi serba ziua de naştere, şi Mihai Mitoşeru, care a anunţat că Andreea Marin este, în sfârşit, însărcinată. După ce a lăsat un pic lumea în suspans, a zis că era doar o glumă. Mihai a venit însoţit de noua lui iubită şi viitoarea soţie, Noemi, asistenta lui Dan Bittman la -Danutz SRL-.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















