Home Monden Personajul „Doctor House” îi provoacă dureri fizice actorului Hugh Laurie

Personajul „Doctor House” îi provoacă dureri fizice actorului Hugh Laurie

DISTRIBUIŢI

Hugh Laurie, actorul care interpretează personajul doctorului Gregory House din serialul „Dr. House“, a declarat că ar putea renunța la rolul din serialul TV, pentru că șchiopătatul simulat i-a provocat afecțiuni reale, informează „Daily Mail“.
Actorul, în vârstă de 50 de ani, spune că merge la rândul său cu dificultate, după ce a simulat atâta timp șchiopătatul doctorului Gregory House, care de cinci ani folosește în serial un baston pentru a se deplasa.
„Serialul ar mai putea continua chiar și până la seria nouă, dar eu nu știu dacă voi mai rămâne în echipă pentru că încep să am probleme cu genunchii și să resimt dureri la șolduri. Sunt multe lucruri care nu mai funcționează cum trebuie“, a spus actorul nominalizat de trei ori consecutiv la premiile Emmy.
Într-un interviu acordat recent, Hugh Laurie a vorbit despre cât îi este de greu să trăiască în Los Angeles, departe de familia sa din Marea Britanie. „Niciodată nu mi-am închipuit că o să pot trăi în Los Angeles în timp ce copiii mei cresc în Marea Britanie, dar încerc să mă descurc cât pot de bine cu această situație“, a spus el.
Serialul „ House“ a fost lansat în America în toamna lui 2004 și, până în prezent, a obținut 22 premii și peste 30 nominalizări, dintre care cele mai importante sunt cele două Globuri de Aur câștigate de Hugh Laurie în 2006 și 2007, dar și cele trei Emmy câștigate de serial.
În urma succesului acestui serial, care este inclus în mod constant în rândul celor zece producții cu cele mai mari audiențe în Statele Unite, Hugh Laurie a ajuns să fie considerat unul dintre cei mai sexy bărbați din lumea showbiz-ului.
Actorul britanic Hugh Laurie a devenit unul dintre cei mai bine plătiți actori de televiziune, după ce în toamna lui 2008 a semnat un contract în valoare de nouă milioane de dolari pentru a continua să-i dea viață personajului Gregory House în serialul TV „Dr. House“, după cum a informat „Telegraph“, în ediția online, din 14 septembrie 2008.
Potrivit prevederilor contractului semnat, Hugh Laurie primește 400.000 de dolari pentru fiecare episod al serialului și va continua să joace în „Dr. House“ până în 2012.
Sezonul al șaselea din „Dr. House“ va debuta în SUA pe 21 septembrie 2009. În prezent, serialul este difuzat în 66 de țări, printre care și România.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.