
Proprietarul unei pisici, care și-a marinat animalul de companie cu ulei și ardei, intenționând să-l mănânce, a fost arestat sub acuzația de cruzime asupra animalelor.
Polițiștii l-au găsit pe micuțul Navarro, în vârstă de patru ani, într-o cușcă în mașina lui Gary Korkuc, în vârstă de 51 de ani, blana sa fiind acoperită cu ulei, ardei iute și chili.
Animalul a fost descoperit când polițiștii de trafic l-au tras pe dreapta pe Korkuc pentru că nu a oprit la un semn în Buffalo, New York.
Proprietarul pisicii le-a explicat imediat autorităților că și-a pedepsit animalul pentru că avea un temperament rău și le-a spus că intenționa să gătească pisica.
Navarro a fost luat în grijă de autoritățile locale SPCA, care l-au curățat și i-au găsit deja un nou cămin și un nou nume: Oliver.
Purtătorul de cuvânt al SPCA a declarat că personalul de la adăpost a fost șocat să vadă pisica acoperită cu ulei, sare, mai multe feluri de ardei, ornată cu totul. Aceștia au fost nevoiți să o spele de două ori pentru a o curăța cum trebuie, iar SPCA i-a interzis lui Korkuc să mai dețină un animal în viitor.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















