Home Monden „Superbunicii” au readus farmecul Cubei la București

„Superbunicii” au readus farmecul Cubei la București

DISTRIBUIŢI

Scriitorul Jesus Diaz declara, în romanul "Spune-mi ceva despre Cuba", că toată sărăcia, cruzimea și tristețea cubanezilor se șterge prin muzica lor, care devine o altă formă de a iubi viața. Sâmbătă seara, la București, spectacolul formației Havana Lounge a demonstrat tocmai această idee.
În fața unui public de circa 4.500 de persoane, membrii Havana Lounge au adus pe scena Sălii Palatului muzică și dans pe ritmuri de son, mambo, cha-cha, salsa, rumba, timba, guajira, danzon, abakua sau bolero.
Spectacolul Havana Lounge, formație care include o serie de vedete cunoscute pentru celebrele proiecte în care au fost implicate Afro-Cuban All Stars, Buena Vista Social Club, Sierra Maestra și Tropicana a debutat în jurul orei 20.30 și durat aproape două ore.
"Pentru noi este o plăcere să fim a doua oară în această sală și să vă aducem arta noastră", a declarat, la începutul spectacolului, unul dintre membrii formației.
Concertul de la București a readus-o în fața publicului român și pe celebra Teresa Garcia Caturla, care a luat parte și la spectacolul susținut de Havana Lounge la București, în februarie 2008.
Artiștii cubanezi au ținut permanent legătura cu publicul din sală, invitându-i să danseze și să aplaude în ritmul muzicii alături de ei. De asemenea, Teresa Garcia Caturla a făcut o surpriză celor veniți la concert, coborând, de mai multe ori, de pe scenă, cântând și dansând energic alături de spectatori.
Pentru membrii Havana Lounge, supranumiți "superbunicii" ritmurilor cubaneze, muzica este o tradiție de familie, transmisă din generație în generație. Încă din 1930, cartierul Buena Vista a fost sinonim cu tradiția muzicală cubaneză, muzicieni celebri precum Compay Segundo, Ibrahim Ferrer, Omara Portuondo sau Pio Leyva lansându-și carierele în faimoasele cluburi exclusiviste ale Havanei.
Havana Lounge a concertat la București și în februarie anul trecut, dar și în 2007.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.