Nicole Kidman în „The Reader“, Gwyneth Paltrow în „Titanic“ sau Robert Redford în „The Gratuate“? Cum ar fi arătat aceste filme de Oscar cu aceste nume în distribuție? Greu de spus. Revista „Forbes“ a realizat un top al marilor actori care, la un moment dat, din anumite motive, au refuzat să joace în filme care au făcut istorie în cinematografie.
Iată topul actorilor care au ratat mari roluri în filme:
1. Gwyneth Paltrow în „Titanic“
Gwyneth Paltrow s-a aflat pe lista lui James Cameron pentru filmul „Titanic“. Actrița a refuzat însă rolul, care a fost preluat de Kate Winslet. Ulterior, „Titanic“ a făcut istorie la Oscar și în clasamentul încasărilor, ocupând și acum primul loc, cu cele mai mari încasări din istorie.
2. Anne Hathaway în „Knocked Up“
Anne Hathaway a refuzat rolul din „Knocked Up“ deoarece trebuia să filmeze scene nud. Filmul a fost un bun încasator, iar Katherine Heig a devenit vedetă de cinema.
3. Ernest Borgnine în „The Godfather“
Este greu de crezut că Marlon Brando putea fi înlocuit în „Nașul“. Și totuși, nu el a fost prima opțiune pentru acest rol legendar, ci Ernest Borgnine. Până la urmă, alegerea a fost de excepție.
4. John Travolta în „Forrest Gump“
Tom Hanks a primit rolul din „Forrest Gump“ după ce John Travolta l-a refuzat. Ulterior, Hanks a câștigat premiul Oscar, iar Travolta a recunoscut că a greșit.
5. Molly Ringwald în „Pretty Woman“
Starul din „The Breakfast Club“, Molly Ringwald, a fost ofertat pentru rolul prostituatei din „Pretty Woman“. Ea a refuzat, iar Julia Roberts a preluat rolul. A urmat o nominalizare la Oscar și o carieră de succes.
6. Nicole Kidman în „The Reader“
Nicole Kidman fusese distribuită inițial în rolul Hanne Schmitz din filmul „The Reader“, în regia lui Stephen Daldry. Ea a rămas însă însărcinată și a fost înlocuită de Kate Winslet. Succesul ei s-a văzut la premiile Oscar și Golden Globe.
7. Robert Redford în „The Graduate“
Robert Redford a fost luat în calcul pentru rolul Benjamin Braddock din filmul „The Graduate“. Regizorul Mike Nichols nu a crezut însă că Redford va fi suficient de convingător și l-a preferat pe Dustin Hoffman.
vedeta.ro
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















