Cântărețul italian Toto Cutugno, care a concertat, sâmbătă seară, în parcul Plumbuita din București, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că se simte în România "ca acasă".
Artistul și-a exprimat intenția de a susține un turneu în România, care să includă concerte în cinci orașe, anul viitor, prilej cu care va fi lansat pe piața românească și cel mai recent album al său – "Un falco chiuso in gabbia ".
Începând din 1993, când a susținut un recital în cadrul festivalului Cerbul de Aur, interpretul italian a venit frecvent în România pentru a susține concerte sau ca invitat de onoare la diverse emisiuni de televiziune. Anul trecut, Toto Cutugno a concertat la Slatina.
Întrebat ce îl determină să se întoarcă în țara noastră, Cutugno a spus că se simte bine aici, având prieteni români atât în Italia, cât și în România, printre aceștia numărându-se Nadia Comăneci, la a cărei nuntă a participat, și Ilie Năstase.
"Muzica italiană și cea românească pot uni prin emoție cele două națiuni, aplanând tensiunile apărute în ultima perioadă", a spus Toto Cutugno, oferind autorităților române un premiu pentru promovarea muzicii italiene în România din partea fundației sale, "Amici della musica".
Artistul a spus că se consideră un om norocos, pasiunea pentru muzică alimentându-i o altă mare plăcere, aceea de a călători: "Am vizitat toate țările din lume, cu excepția Chinei", a spus artistul. Salvatore "Toto" Cutugno, născut în 1943, și-a început cariera muzicală ca toboșar, însă apoi a pus bazele unei trupe pentru a interpreta propriile sale cântece. De asemenea, el a compus și pentru faimosul cântăreț francez Joe Dassin, contribuind la piese precum "L'?à?¢t?à?¢ indien", "Et si tu n'existais pas" și "Le Jardin du Luxembourg".
În 1976, Cutugno a participat pentru prima dată la festivalul de la Sanremo, unde a ocupat locul al treilea, alături de trupa sa. De asemenea, el a câștigat concursul Eurovision, în 1990, cu propria sa compoziție – "Insieme: 1992".
Totodată, Cutugno este faimos în întreaga lume pentru cântecul "L'Italiano (Lasciatemi Cantare)".
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















