E o glumă, desigur. Unii se vor amuza copios, alţii vor strâmba, probabil, din nas sau, de ce nu, se vor revolta, plini de indignare. Dar zarurile au fost aruncate. Folosind tehnologia de ultimă oră, experţii de la planethilton.com au vrut să afle cum ar fi arătat cele mai cunoscute şi adorate vedete fără atâtea ore de gimnastică, fără costisitoarele cure de slăbire şi multe ore petrecute prin saloanele de înfrumuseţare, fără multe altele. Într-un cuvânt, dacă idolii lor – actori de cinema, sau teatru, cântăreţi, sau prezentatori de modă, nu ar fi ajuns faimoşi, ci ar fi fost nişte persoane obişnuite şi banale. Ce a ieşit? Victoria Vackham, despre care se spune că a făcut o adevărată obsesie pentru greutatea corporală, în general pentru aspectul ei fizic, pe care şi-l doreşte ireproşabil, are, în varianta planethilton.com, multe kilograme în plus de care nu se ştie dacă va scăpa vreodată. Paris Hilton, bogata şi năbădăioasa blondă, ce-şi petrece acum vacanaţa de vară prin Maui, este transformată într-o femeie de afaceri din clasa de mijloc, care, în locul hainelor provocatoare şi pline de fantezie, abordează o garderobă strictă, demodată, ce-i conferă un aer îmbătrânit. Mariah Carey, a cărui voce a cucerit o lume întreaga şi care a angajat o adevărată armată de specialişti care o -aranjează- în fiecare zi, asigurându-i un aspect impecabil, de femeie care nu îmbătrâneşte niciodată, nu-şi pierde farmecul nici în noua variantă. Dar, în loc să te facă să te gândeşti la o femeie senzuală, -noua Mariah- nu. În ce o priveşte pe Jennifer Lopez, considerată una din cele mai sexy vedete de la Hollywood, fotografia vorbeşte de la sine.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















