Mai mult de o treime dintre tinerii care termină o facultate își continuă studiile, cea mai la îndemână formă educațională pentru aprofundarea acestora într-un anumit domeniu fiind masterul. Potrivit unui studiu GfK România, majoritatea își continuă studiile în maxim primii trei ani după facultate. Aproximativ 50% dintre ei optează pentru a doua facultate, cursuri postuniversitare sau master. Acești tineri sunt angajați ai companiilor private, cu peste 50 de salariați. Doar 2% dintre tinerii cu diplomă universitară optează pentru un curs MBA. Toți absolvenții unei facultăți care decid să-și continue studiile o fac din pasiunea pentru un domeniu, din dorința de a deveni buni profesioniști și în speranța că vor obține un loc de muncă mai bine plătit. În ceea ce privește cursurile de dezvoltare profesională, conform aceluiași studiu GfK România, absolvenții de liceu participă într-o măsură mai mică la acestea decât cei cu studii universitare. În cursul anului trecut, o treime dintre tinerii participanți la studiu au făcut aceste cursuri gratis, iar o altă treime – prin intermediul companiilor la care erau angajați. Restul și-au plătit singuri aceste cursuri. Salariații companiilor de stat au participat mai mult la cursuri de dezvoltare profesională decât cei din companiile private. Aproximativ 50% dintre intervievați nu au participat, în 2009, la niciun curs de pregătire profesională sau personală. Tinerii care au urmat cursuri de dezvoltare personală fie și-au plătit singuri taxele, fie au aplicat la cursuri care le erau oferite gratis. Cele mai căutate cursuri au fost în comunicare. În cursul anului trecut, companiile au investit mult mai puțin în cursurile de pregătire profesională sau personală. Când vine vorba despre cursuri de dezvoltare profesională, angajatorii fie apelează la firme specializate din țară, fie la angajați cu experiență din interiorul companiilor.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane