Home Părerea mea Care aliați?

Care aliați?

DISTRIBUIŢI

Pe site-ul oficial al Casei Albe scria că președintele SUA, George Bush, va merge săptămâna viitoare la "Constadt", pe litoralul românesc al Mării Negre, pentru a se întâlni cu "președintele Vasesque". M-am gândit în prima fază că o fi vorba de pictorul spaniol Velasquez, dar sărmanul e mort de prin sec.XVII. Dacă-i președinte și e vorba de litoralul Mării Negre, în perioada 1-4 aprilie, atunci e vorba cu siguranță de șeful statului român, Traian Băsescu. Era o greșeală de transcript, care a fost aruncată imediat pe umerii unei stenografe. Refuz însă să cred că textul stenografei nu a fost avizat de nimeni înainte să intre pe site-ul oficial al Casei Albe. Adevărul este că, pentru americani, România nu e așa un mare aliat cum ne place nouă să ne lăudăm, ci o țară de folosit conjunctural. A fost războiul cu Serbia, imediat România fost declarată prietenă pe veci a SUA și a primit promisiuni ferme de intrare în NATO. A mai trecut ceva timp și a apărut 9/11 cu suita de conflicte din Afganistan și Irak, iar americanii au avut din nou nevoie de aliați și ne-au declarat prietenie veșnică.
În realitate, totul e bine și frumos la nivel de declarații oficiale, dar de fapt, așa cum am constatat pe propria piele, mulți funcționari de la Departamentul de Stat habar nu au unde e România, așa că pentru ei "Constadt" și "Vasesque" sunt absolut corecte. Marea prietenie e de fapt marele interes, iar povestea cu aliații și partenerii privilegiați ține doar cât un război.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.