Ca o fată mare despre care s-a auzit în sat că s-a cam întins prin fân cu mai mulți flăcăi. Așa s-a comportat Adrian Năstase, când a aflat că este acuzat de oficialii companiei britanice Eastern Duty Free că le-ar fi cerut, prin intermediari, peste 2,5 milioane de euro pentru a-și putea continua activitatea în România. Declarațiile britanicilor sunt acum pe masa judecătorilor Tribunalului internațional de la Washington, unde România trebuie să facă față acuzațiilor companiei EDF.
Plin de indignare, Năstase s-a grăbit să le scrie ziariștilor de la "Financial Times", care au publicat un material în care se relata generos despre corupția cabinetului Năstase. Adrian Năstase le-a transmis ziariștilor britanici că nu are informații despre vreun act ilegal comis de către membrii cabinetului său. Probabil, pentru că a fost teleportat în timpul mandatului său pe altă planetă, unda perfectă în care conducătorii lucrau doar pentru binele public. Eventual, pe gratis. În România lui Năstase, corupția guvernului era celebră în cancelariile europene, iar marii investitori au ajuns să se plângă chiar la Bruxelles despre birurile ilegale, cerute chiar de către membrii cabinetului Năstase, pe care acesta îi declară acum îngeri. E clar, decența și bunul simț sunt total străine de liderii PSD.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















