Home Părerea mea Lumea Minunilor

Lumea Minunilor

DISTRIBUIŢI

Trăim într-o țară minunată. Păcat că nu ne dăm seama și nici nu apreciem eforturile depuse de guvernanții noștri în acest sens. Milioane de euro pentru cultură, sute de miliarde de euro pentru autostrăzi, bani cu lopata pentru profesori, preoți, magistrați, pensionari și oricine are tupeul zilele astea să bată cu pumnu-n masa Guvernului. Câteodată stai și te-ntrebi de unde are Guvernul atâția bani de-i împarte cu atâta nonșalanță. Mai ales că și la porțile României bate vânt de criză, deși nimeni nu are curajul să recunoască acest lucru cu o lună înainte de alegeri. România nu este un glob de sticlă, iar jocul de domino de pe Wall Street va dărâma câteva piese și la București, mai devreme sau mai târziu. Spre deosebire de celelalte guverne europene unde oameni caută soluții, se frământă, la noi ies cu seninătate la televizor și ne anunță creșteri economice record, profituri maxime și stabilitate economică cât încape în sacul promisiunilor electorale. Nu degeaba avem un poet în fruntea finanțelor. Sarcina lui Vosganian este să găsească metafore și comparații care să ascundă sub preș problemele reale ale României, descriindu-ne un tărâm al prosperității. Asta în timp ce euro crește precum Făt-Frumos, odată cu datoriile și problemele românilor. Mai avem totuși o șansă: Mircea Geoană. Una din fanteziile sale politice este trimiterea unui român în Cosmos. Eu zic să ne trimită pe toți în Cosmos, poate așa scăpăm și de datorii, și de acești nepoți ai Baronului  MŸnchausen.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.