Home Părerea mea Mircea și fiarele

Mircea și fiarele

DISTRIBUIŢI

Am aflat, dintr-un tabloid, că Mircea Geoană trage puternic de fiare, undeva în Austria, pregătindu-se, chipurile, pentru confruntarea prezidențială din toamnă. Strategia de retragere în munți, asezonată cu mersul pe bicicletă și cu trasul de fiare, i-a fost sugerată, potrivit presei, de către consilierii săi.
Aceștia sunt un soi de Brutus în variantă modernă, pentru că în timp ce Mircea are grijă de pectorali în Austria, la București se coace de-un veritabil puci. Aruncarea lui Sorin Oprescu în cursa prezidențială este opera fiarelor roșii din PSD, care s-au convins că Mircea Geoană nu este un candidat de cursă lungă. Astfel, Mircea se îngrijește cu atenție de bicepși și de tricepși, iar Iliescu și gașca sa lucrează intens la proiectul Oprescu, aflat deocamdată în fază incipientă. Asta nu înseamnă că nu există o strategie a candidatului Sorin Oprescu. Dimpotrivă. Băieții din echipa lui nea Nelu lucrează intens la acest proiect, se întâlnesc cu dom’ doctor și pun la cale pașii următori de parcurs până la prezentarea oficială a candidatului, care va avea loc, potrivit informațiilor, la începutul toamnei.
Aranjamentele din spatele candidaturii lui Oprescu au devenit un soi de secretul lui Polichinelle, așa că e greu de crezut că Geoană, chiar și aflat în vârful munților, nu știe nimic despre ceea ce se întâmplă în ograda din Kiseleff. Știe, dar nu are încotro, pentru că se află pe un drum cu sens unic.
Trist pentru el e faptul că se află din ce în ce mai singur pe acest drum. Pe la colțurile sediului partidului se vorbește că nici măcar Vanghelie, susținătorul său de bază, nu mai crede că Mircea Geoană are șanse reale la prezidențialele din toamnă. Anunțarea, chiar și cu jumătate de gură, a candidaturii lui Oprescu, retează practic aripile președintelui PSD pentru a intra în turul doi, deoarece dom’ doctor se va adăpa cu precădere din bazinul de voturi al PSD, partid de care a divorțat de altfel doar de formă, pe hârtie.
Cu asemenea fiare în partid, care-l lucrează intens, Mircea Geoană n-are nicio șansă, oricât de mult ar trage el de fiare, cât e ziua de lungă, în Alpii tirolezi, la sfaturile consilierilor săi, care par că abia așteaptă să-i toarne cucută în pahar.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.