
„A fost odată ca niciodată…“ Așa încep toate poveștile din cărțile frumos colorate pentru copii. Povestea de astăzi este însă una pentru oameni mari, în care apare din nou preafeciorelnicul Crin și visul său de a deveni premier. Să o luăm cu începutul. Odată spulberate șansele sale de a ajunge președinte de țară, Crin s-a reorientat, mai nou, spre funcția de prim-ministru. Un consilier „înțelept“ i-a șoptit probabil că dacă nu a reușit să ajungă Zmeul-Zmeilor, mai are o șansă: să viseze la funcția de premier.
„Îmi asum postura de premier, dacă Delegația Permanentă a PNL mă va mandata“, a declarat degrabă Crin, profitând de faptul că partenerul său de hârjoneli politice, Victoraș, era preocupat să se dea cu mașina la raliu.
Și, pentru ca totul să fie desăvârșit, Crin a imaginat în visul său și un program de guvernare, și echipa de guvernare alternativă, condusă bineînțeles de el. Generos, Crin i-a făcut loc în visul său și lui Varujan, viclean copil de casă, care s-a prelins pe nesimțite din tabăra lui Tăriceanu în cea a lui Antonescu. Varujan, vezi Doamne, e însărcinat cu programul de guvernare. Asta când mai are timp, între o poezie și un vals de Chopin. Ce-i drept, latura artistică a lui Varujan e posibil să fi inspirat și visele romantice ale lui Crin, care se dorește acum premier. Ce-i drept, Crin nu conștientizează că dacă apare o minune și visul se împlinește, va fi obligat să se trezească la 6-7 dimineața și, în plus, trebuie să stea la serviciu și câte 10-21 de ore pe zi.
Și dacă n-o să i se îndeplinească nici visul ăsta, din cauza lui Victoraș, care între un raliu și altul visează să conducă și el România, tot ca premier, Crin mai are o opțiune: să candideze la Primăria Capitalei. Pentru acest rol total nepotrivit cu bretonul său în vânt îl fezandează mai mulți liberali sătui de visele neîmplinite ale lui Crin care, vrând-nevrând, se transformă în eșecuri și pentru partid.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















