Am privit cu uimire cum zâmbetul larg și machiavelic al lui Iliescu și-a făcut apariția la nunta de diamant a Regelui Mihai. Nu-mi imaginez că s-a dus neinvitat și tocmai de aceea uimirea mea e cu atât mai mare, cu cât nu l-am zărit printre oaspeți pe Traian Băsescu, singurul președinte post-decembrist, care a avut curajul să-i condamne chiar pe aceea care l-au izgonit pe rege din România, în 1947. Iliescu n-a făcut-o pentru că provenea chiar din structurile comuniste, iar Constantinescu a fost prea laș, lăsându-se învins de sistem. De ce i-a preferat Mihai pe cei doi președinți la nunta sa de diamant, greu de răspuns. Să fi uitat cum Iliescu a dat ordin în '90 să fie izgonit de pe Aeroportul Otopeni, interzicându-i practic să intre în țara în care se născuse? Să fi uitat cum i-a permis doar în 1992 să facă o scurtă vizită în România, pentru ca apoi să-i închidă definitiv ușa-n nas? O personalitate de talia Regelui Mihai, care are o experiență de viață impresionantă, nu poate uita aceste lucruri și, cu siguranță, nu le-a uitat. Dar, la sfaturile unor apropiați, intrați pe ușa din dos în familia regală, a șters cu buretele toate nedreptățile pe care a fost obligat să le îndure de la Iliescu și acoliții săi, în schimbul redobândirii unei părți din proprietățile deținute de familia sa în România. Greu de crezut, dar onoarea are un preț chiar și la case așa de înalte.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















