
Elena Băsescu are adepți acolo unde se aștepta mai puțin: la PNL. O știți cu siguranță pe liberala aceea drăguță, guralivă, de profesie avocat, ajunsă pe liste în urma unor prietenii strånse cu liderii partidului. E vorba de Alina Gorghiu, ce se străduiește din răsputeri să ne convingă că nu-i doar frumoasă, ci și deșteaptă. Tocmai la acest ultim capitol a dat chix, chiar în direct la televizor. Prezentă duminică după-amiaza la o emisiune de la Realitatea TV, unde se dezbătea situația unor săteni care-și construiseră singuri un pod, Alinuța a scos un porumbel din gura ei perfect rujată. Ne-a spus, afectată, că în zona aceea au avut loc „două decesuri“(?!). „Decesurile“ sunt urmașele „succesurilor“, bineînțeles, pentru că, în conformitate cu ultima ediție DOOM, pagina 213, pluralul de la „deces“ este desigur „decese“.
Elena Băsescu a beneficiat de o atenție deosebită, în special din partea televiziunilor, care au făcut din „succesuri“ un soi de brand național. Cred că Alina nu trebuie discriminată și tocmai de aceea susțin ca „decesurile“ ei să fie la fel de intens mediatizate. Că doar vorbim de egalitate de șanse. Ce-i drept, Alina nu-i fată de președinte, dar după cum se bårfește prin tårg este iubită de înalte fețe liberale. Tabloidele ne-au anunțat, de-a lungul timpului, că ascensiunea Alinei Gorghiu în PNL se datorează unor foști lideri importanți. Se spune că primul imbold spre politică i l-a dat Mihai Voicu, iar ulterior, pretențiile crescånd, Alina s-a orientat spre Bogdan Olteanu, care, surprinzător, a divorțat brusc după alegeri. Așa se explică probabil și sms-ul trimis de Olteanu lui Alin Albu, tocmai de la PD-L, cu textul: „Iubi, cånd ne vedem?“. Deh, valurile tinereții liberale! Dincolo de politica din alcovul PNL rămåne, ca lecție pentru Alina, vechea vorbă romånească: „Vezi paiul din ochiul altuia, dar nu bårna din ochiul tău“.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















