Home Părerea mea Tăriceanu? Un meschin…

Tăriceanu? Un meschin…

DISTRIBUIŢI

Agențiile de presă au relatat cu detalii plecarea premierului Călin Popescu Tăriceanu în concediu, pe Riviera franceză. Unii spun că la Cannes, alții anunță Saint-Tropez. Asta după ce cu o săptămână în urmă se bronza la Bodrum, în Turcia. Între Bodrum și sudul Franței, premierul a făcut o escală și la București, unde, din nefericire, erau inundații. Curat ghinion pentru Tăriceanu, care s-a văzut nevoit să renunțe la plajele turcești pentru șuvoaiele ce inundau nordul țării. A oftat, și-a scos cizmele de cauciuc din debara și a plecat spre zonele inundate, mai mult forțat de faptul că Băsescu bătea deja zi de zi satele aflate sub ape. Premierul a bătut și el cu pasul un sat, două, apoi a survolat cu elicopterul zonele aflate sub ape și s-a întors obosit la București. Avantajul șefului e că are subordonați. Așa s-a gândit și întâiul liberal al țării, care i-a chemat pe toți miniștrii din concediu și le-a cerut să se mobilizeze pentru a demonstra populației că Guvernul muncește, nu se odihnește. Miniștrii s-au adunat, au pus de-o ședință și au anunțat ajutoarele acordate sinistraților: între 3 și 8 milioane de lei vechi de gospodărie. Generos guvern, dar nu cu sinistrații. Aceștia au primit bani cât să le ajungă vreo două săptămâni și multe promisiuni că Executivul le va reconstrui casele până la iarnă. La sfatul consilierilor, Tăriceanu și-a mai rupt din timp și s-a mai dus o dată în zonele inundate, unde chiar a luat masa cu câțiva sinistrați. Tabloul mi-a amintit de vizitele lui Năstase la minerii din Valea Jiului când, de dragul televiziunilor, fostul premier pesedist era obligat să mănânce fasole la cantină, deși pe față i se citea un dezgust total. Așa s-au întâmplat lucrurile și în cazul lui Tăriceanu. Obligat de campania electorală din toamnă, premierul a înghițit de voie, de nevoie câțiva dumicați alături de niște sărmani, sperând că va reuși să ridice partidul măcar cu un procent. Apoi s-a urcat din nou în elicopter și a plecat la București, unde a început pregătirile pentru vacanța în Franța. Nu înainte de a-i convoca iarăși pe toți miniștrii, cărora le-a cerut să nu plece în concediu în perioada următoare. Doar el are voie, pentru că e șef. Iar într-un gest suprem de generozitate, înainte să-și ia zborul spre plajele însorite din sudul Franței, Tăriceanu și-a donat salariul pe o lună, circa 50 de milioane de lei vechi, pentru sinistrații afectați de inundații. Mai bine pleca și nu dona nimic, pentru că a-ți demonstra generozitatea donând 50 de milioane de lei vechi, în condițiile în care averea ta se măsoară în zeci de milioane de euro, e un gest meschin, nedemn pentru un om politic care ne anunță zilnic cum moare el de grija românilor.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.