Home Politic 15 miniștri l-au ignorat pe Ponta și nu s-au întors din concediu

15 miniștri l-au ignorat pe Ponta și nu s-au întors din concediu

DISTRIBUIŢI

Prima ședința săptămânală a Executivului după zece zile de vacanță guvernamentală s-a desfășurat în absența a cincisprezece miniștri, iar la începutul reuniunii premierul Victor Ponta le-a spus celor prezenți că programul care urmează este foarte simplu: "Noi cu pâinea, domnul președinte, cu circul". Având în vedere că absentau 15 miniștrii am putea spune că guvernul se ocupă cu odihna și distracția , iar românii suportă creșterea taxelor și impozitelor.
Liviu Dragnea, Liviu Voinea, Varujan Vosganian, Constantin Niță, Mihnea Costoiu, Dan ?ê?£ova, Eugen Nicolăescu, Mariana Câmpeanu, Doina Pană, Nicolae Bănicioiu, Mihai Voicu, Maria Grapini, Cristian David, Lucia Varga și Titus Corlățean lipsesc de la prima reuniune a Guvernului ținută, miercuri, după vacanță.
Miniștrii absenți sunt înlocuiți de secretari de stat.
"Noi intrăm în programul obișnuit după cele zece zile (de vacanță – n.r.) anunțate și binemeritate, după părerea mea. Spun că e și presa aici, programul e foarte simplu: noi cu pâinea, domnul președinte, cu circul. ?ê?£i toată lumea va fi mulțumită, avem totul la nivelul așteptat", le-a spus premierul celor nouă miniștri prezenți și înlocuitorilor celor cincisprezece absenți.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.