Home Politic Academia Română recomandă moderație și echilibru în campania electorală

Academia Română recomandă moderație și echilibru în campania electorală

DISTRIBUIŢI

Președintele Academiei Române, Ionel Haiduc, a adresat ieri un apel "către clasa politică", prin intermediul căruia a cerut politicienilor echilibru, moderație și responsabilitate în campania electorală. "Prin tradiție și prin statut, Academia Română nu participă direct la viața politică a țării. Obiectivele ei presupun, dimpotrivă, o totală independență față de ideologiile de partid și față de orice angajament electoral. Academia Română se ferește de opțiuni circumstanțiale, de confruntări directe și interesate, de a se plasa pe o poziție, inevitabil partizană, a combatantului din arena politică, dar nu-și poate îngădui să refuze rolul observatorului atent și echidistant decât asumând blamul unui nejustificabil absenteism civic și al unei vinovate aroganțe", se arată în textul comunicatului de presă. Pe de altă parte, membrii Academiei Române și-au manifestat  îngrijorarea pentru "reaua ei folosire în multe dintre disputele publice curente", pentru creșterea nepermisă a coeficientului de agresivitate, trivialitate, precaritate gramaticală și sărăcie lexicală, tot mai frecvente în discursul public în aceste zile de campanie murdară. Semnalul de alarmă pe care l-a tras această instituție de prestigiu vine în contextul în care "oamenii politici trebuie să ofere nu numai soluții utile de guvernare, ci și modele de comportament". "Ei trebuie să vorbească  în respectul deplin al interlocutorului și al audienței, valorificând resursele de noblețe ale limbii române. Stilul academic al discursului și dialogului nu trebuie să rămână virtutea unei minorități. El ar trebui să fie o referință plauzibilă în confruntările dintre partide, dar și în mass-media", potrivit  textului  din comunicatul de presă.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.