Home Politic ALDE: Partidul M10 înființat de Monica Macovei îl sprijină în alegeri pe...

ALDE: Partidul M10 înființat de Monica Macovei îl sprijină în alegeri pe Tăriceanu. M10 dezminte

DISTRIBUIŢI

„Conducerea Alianței Liberalilor și Democraților a semnat, astăzi, un acord privind o viitoare colaborare politică cu formațiunea politică M 10, reprezentată de către secretarul general al partidului, Ovidiu Simion.
Această colaborare politică parafează înțelegerea dintre cele două partide politice, prin care M10 va sprijini candidații ALDE la viitoarele alegeri parlamentare, care au loc pe 11 decembrie.
Alianța Liberalilor și Democraților este reprezentantul cetăţenilor în Parlamentul României, care susține drepturile şi libertăţile cetăţenilor, idei ce sunt promovate și de către partidul M 10.”, anunță ALDE într-un comunicat.

O oră mai târziu, M10 a dezmințit informația: „

Conducerea Partidului M10, reprezentată de membrii Biroului Politic Național, dezminte categoric informația din comunicatul ALDE privind vreun acord de colaborare de orice natură cu Partidul M10. În mod evident, nu vom susține nici un candidat ALDE la alegeri.

Ne exprimăm surprinderea că astfel de minciuni și dezinformări sunt promovate de ALDE. Membrii partidului strâng în acest moment semnături numai pentru M10.

Dacă se va confirma faptul ca secretarul general interimar al M10 a angajat Partidul fără mandat de la BPN, acesta va suporta consecințele, fiind sancționat conform prevederilor Statutului Partidului M10.”

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.