Articolele controversate din proiectul de lege privind infiintarea Agentiei Nationale de Integritate se vor intoarce luni pe masa Comisiei juridice din Camera Deputatilor. Dupa ce timp de cateva luni s-au chinuit sa cada la pace in privinta amendamentelor depuse, deputatii din comisie vor fi nevoiti sa rediscute articolele -sensibile-, articolele referitoare la controlul averilor si conflictul de interese.
Cel care a luat decizia retrimiterii legii la Comisia juridica a fost chiar presedintele Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, dar nu din proprie initiativa. Nevoit sa primeasca ieri, chiar la parlament, o -delegatie- formata din reprezentantii unor organizatii neguvernamentale, care au adus cu ei o solicitare in acest sens, Olteanu a anuntat, in timpul dezbaterilor din plen, ca va retrimite la Comisia juridica a Camerei articolele referitoare la controlul averilor si conflictul de interese din proiectul de lege ANI. Acesta a explicat ca Regulamentul Camerei ii permite sa retrimita la Comisia juridica acele articole pe care el considera ca -sunt supuse unor dezbateri mai aprinse-. -Si probabil ca discutiile aprinse (din plenul Camerei – n.r.) vor fi legate tocmai de acele articole care se refera la controlul averilor, la conflictul de interese si pe acelea le pot retrimite la comisie, luni-, a adaugat Olteanu, care le-a sugerat reprezentantilor societatii civile ca ar fi util ca, in paralel cu dezbaterile din Comisia juridica, sa existe si o dezbatere publica pe tema acestor articole. O astfel de dezbatere a fost programata deja pentru marti. -O intelegere politica poate sa fie inclusiv rezultatul dezbaterii publice de marti, in masura in care ea va invita liderii grupurilor parlamentare si se vor stabili niste principii pe care sa se constituie legea-, a mai spus liderul Camerei, precizand ca ar fi benefica si o o discutie cu UDMR, care a votat in comisie alaturi de opozitie.
Cei care au dus la parlament solicitarea de retrimitere la comisie a proiectului ANI au fost reprezentantii Transparency International Romania, Fundatia pentru o Societate Deschisa, Centrul de Resurse Juridice, Fundatia Concept, Agentia de Monitorizare a Presei, APADOR-CH, Asociatia Pro-Democratia si Institutul pentru Politici Publice.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















