Acasă Politic Americanii se lasa rugati sa-si amplaseze baze militare in Romania

Americanii se lasa rugati sa-si amplaseze baze militare in Romania

DISTRIBUIȚI

Zvonurile conform carora americanii isi modifica politica amplasarii bazelor militare din Europa se confirma. Adjunctul secretarului american al apararii, Douglas Feith, conduce o delegatie a Departamentului american al Apararii, sosind la Bucuresti, marti dupa-amiaza. Pe agenda discutiilor un loc important l-a avut si reamplasarea bazelor militare americane in Europa.

Desi a venit in Romania ca sa discute posibilitatea amplasarii unor baze militare americane, ieri, in cadrul unei conferinte de presa, Douglas Feith a declarat ca nu a discutat cu oficialii romani care sunt, concret, facilitatile ce vor fi puse la dipozitia SUA de Romania, decizia amplasarii acestor baze pe teritoriul tarii noastre urmand sa fie luata dupa alte runde de negocieri.


Americanii vor sa aiba in lume baze mai putine, dar flexibile

Feith a purtat discutii la CSAT si MApN, cu ministrul apararii, Ioan Mircea Pascu, ministrul de externe, Mircea Geoana, consilierul prezidential Ioan Talpes, secretarul de stat in MApN George Maior si seful SMG, generalul Mihail Popescu. El a anuntat ca -acum, cand razboiul rece s-a terminat si mediul strategic international s-a schimbat, trebuie sa ne schimbam si noi prezenta in lume, astfel incat NATO sa ramana o alianta capabila sa faca fata amenitarilor-, a aratat Douglas Feith. El spune ca tarile cu care SUA colaboreaza sunt suverane si le va fi respectata suveranitatea, de aceea exista aceste consultari, pentru a se ajunge la un punct de vedere comun. Oficialul american a precizat ca prezenta militara a SUA in lume nu trebuie sa fie foarte numeroasa, ca in trecut, ci este nevoie de forte flexibile, mobile si mai putin numeroase, dar care sa fie pregatite in orice moment sa intervina, daca va fi nevoie. Douglas Feith a mai spus ca nu s-a discutat, deocamdata, despre anumite baze militare sau sisteme de armament care vor fi amplasate pe teritoriul Romaniei si nu poate fi exprimata o preferinta pentru Romania sau Bulgaria, intrucat ambele tari sunt aliate si vor fi vizitate pentru consultari. -Cand vor prezenta concluziile vizitelor si presedintele Bush va lua decizia finala, vor fi luati multi factori in considerare-, sustine Feith.

Armata vrea sa-i consulte si pe civili

Ministrul apararii, Ioan Mircea Pascu, a anuntat, ieri, intr-o conferinta de presa, ca doreste ca opinia publica si fortele politice din Romania sa fie informate in legatura cu discutiile purtate cu Statele Unite privind amplasarea unor baze militare pe teritoriul Romaniei. Pascu a precizat ca oficialii MApN doresc sa organizeze consultari, -sub auspiciile CSAT-, cu liderii partidelor politice parlamentare si liderii de opinie, pentru ca acest subiect -sa fie clar pentru toata lumea-. Detaliile privind aceste consultari vor fi puse la punct in zilele urmatoare, pentru ca amplasarea bazelor americane in Romania este -o chestiune nationala- si un proces de foarte lunga durata, care va trece dincolo de -ciclurile politice-, desfasurandu-se pe o perioada foarte lunga de timp.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.