Avocatul lui Dan Voiculescu, Sergiu Andon, s-a laudat ieri ca va trece la fapte in ceea ce-l priveste pe Mircea Dinescu. In stilul binecunoscut al conservatorilor de a incerca sa faca un eveniment din orice, Andon a anuntat ca va depune cererea de recuzare a lui Mircea Dinescu, membru al Colegiului CNSAS, prin care va solicita ca acesta sa nu participe sau sa se abtina de la vot la sedinta in care se va discuta contestatia la decizia CNSAS conform careia Voiculescu a facut politie politica. Avocatul liderului conservator s-a lansat insa intr-un atac dur la adresa lui Dinescu, aratand ca acesta ar merita nu numai sa fie recuzat, ci chiar revocat din Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii. Motivul invocat de Sergiu Andon este acela al -antepronuntarii cu obstinatie-. -Nu ca Dinescu nu ar merita sa fie revocat din CNSAS, ci ca, in limitele dosarului Dan Voiculescu, pe noi ne intereseaza apararea drepturilor lui Dan Voiculescu, functionarea CNSAS in legatura cu cazul Dan Voiculescu-, a precizat Andon. Acesta s-a dat singur de gol, spunand ca Legea de organizare a CNSAS nu contine prevederi in privinta recuzarii. -Exista insa un temei de drept strict, pe langa faptul ca CNSAS nu poate functiona decat conform principiilor generale ale dreptului, in conditiile in care reglementarile stricte lipsesc-, a spus Andon.
In schimb, foarte iritat ca i s-a pus o asemenea intrebare, Dinescu l-a trimis pe Andon la -Scanteia-, facand referire la vremurile cand Andon aducea elogii partidului si preaiubitului conducator in respectivul cotidian. -Nu ma intereseaza Andon. S-a agatat de mine ca un scaiete. Nu am niciun chef sa vorbesc de Andon-, a rabufnit Mircea Dinescu.
Un alt membru al Colegiului, Constantin Ticu Dumitrescu, i-a sarit in aparare lui Dinescu, caracterizand argumentul antepronuntarii folosit de Andon ca fiind -apa de ploaie-.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















