După ce au declanșat un boicot total asupra Parlamentului în războiul de gherilă pe care îl poartă de luni bune împotriva Cabinetului Boc și a Cotrocenilor, liderii tandemului PSD-PNL au devenit indiferenți la problemele curente ale țării și, implicit, la consecințele recesiunii în balanța deficitelor. În acest sens, șeful statului le-a cerut ieri politicienilor responsabilitate, ca ultim mesaj de avertizare, în sensul în care „anul viitor ar putea fi prea târziu“. „Lansez un mesaj către politicieni, un mesaj de ultim apel, pentru că la anul s-ar putea să fie prea târziu: fiți responsabili! Nu mai putem cheltui cât am cheltuit pe vremea bulei imobiliare, care a adus mari venituri la bugetul de stat, și de consum exagerat“, a adăugat președintele. Pe de altă parte, acesta a cerut clasei politice modernizarea concretă a României prin ajustarea statului de factură socială, construit la începutul anilor ‘90, prin alocarea resurselor spre dezvoltare prin investiții.
„Un stat care vrea să se dezvolte, dar cheltuiește 45% din venitul bugetului de stat în sistemul de protecție socială și 31% din veniturile bugetului de stat în salarizarea propriei sale funcționări, este un stat care nu are nicio șansă, nicio șansă să garanteze prosperitate cetățenilor săi sau să devină performant în acest grup de 27 de state, care înseamnă Uniunea Europeană“, a spus Băsescu.
Înainte de a fi prea târziu!
Dincolo de limitarea cheltuielilor sociale, șeful statului le-a mai cerut politicienilor să facă un efort minim în implementarea moratoriului propus de acesta pentru ca Executivul să-și îndeplinească obligațiile convenite cu Fondul pentru accelerarea modernizării statului. În privința legii educației, Băsescu a afirmat că Executivul este îndreptățit să continue asumarea, regretând totuși că a trimis legea pensiilor spre reexaminare, întrucât a dat Parlamentului „ocazia să se dea din nou în stambă, să se arate iresponsabil“. „Politicienii au făcut ce i-a dus capul. Singurul lucru la care i-a dus capul a fost să dubleze salariile, pensiile, să inventeze 222 de categorii de ajutoare sociale“, a adăugat Băsescu. În opinia sa, românii trebuie să se obișnuiască „să muncească bine ca să trăiască bine și să trăiască mai puțin bine dacă muncesc mai puțin bine“. Pe de altă parte, șeful statului a mai punctat faptul că românii sunt mințiți zilnic, „fete rujate, cu ochii cât cepele“ spunând cum se reduc salariile și trebuie salvați „bănișorii“ oamenilor. „Bănișorii acestor oameni sunt bani pe care nu-i producem, îi împrumutăm pentru a-i plăti. Nu putem să ne lăsăm păcăliți la nesfârșit de iluzii“, a conchis Băsescu.