Presedintele Traian Basescu este asteptat la Berlin pentru a -clarifica- noile directii ale politicii externe romanesti, au declarat, ieri, pentru Mediafax, surse diplomatice. Potrivit acestora, oficialii germani doresc sa afle chiar de la seful statului roman care sunt liniile concrete de politica externa, in conditiile in care se stie ca Germania reactioneaza negativ cand aude de urmarea unei axe.
Presedintele Basescu urma sa soseasca aseara la Berlin, pentru o vizita oficiala la invitatia omologului sau german. Programul vizitei cuprinde intrevederi cu presedintele Horst Koehler, precum si cu Gerhard Schroder, cancelarul federal.
Legaturile cancelarului german cu Romania sunt de notorietate. Schroder s-a nascut la 7 aprilie 1944 si nu si-a cunoscut tatal, deoarece acesta a murit pe front, pe teritoriul Romaniei – la Ceanu Mare. Cancelarul federal al Germaniei a fost, anul trecut, pentru prima data, la mormantul tatalui sau de la Ceanu Mare. Si actualul presedinte german are legaturi cu Romania. Horst Koehler s-a nascut la 22 februarie 1943, in Polonia. Parintii lui erau tarani de origine germana din Basarabia care apartinea la acea vreme Romaniei. Ei au fost stramutati fortat de autoritatile germane in Polonia, ocupata atunci de armata germana.
Ceremonia primirii oficiale a sefului statului roman va avea loc la resedinta presedintelui Koehler, deoarece palatul prezidential este in renovare de aproape un an. Resedinta presedintelui german este o casa de dimensiuni nu foarte mari, situata intr-un cartier rezidential al Berlinului. Din aceasta cauza, ceremonia – care cuprinde trecerea in revista a garzii de onoare, intonarea imnurilor de stat ale celor doua tari, salutul drapelului si al comandantului garzii – va avea loc pe strada din fata resedintei. Pe strada va fi intins covorul rosu, acolo aflandu-se membrii delegatiilor oficiale si garda de onoare, in timp ce traficul in zona va fi blocat.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















