Acasă Politic Cartel electoral antiputere la Constanta

Cartel electoral antiputere la Constanta

DISTRIBUIȚI

Principalele partide de opozitie au incheiat, la Constanta, un cartel electoral impotriva partidului de guvernamant. Politicienii locali ai opozitiei au trecut peste neintelegerile mai vechi, in frunte cu presedintele Consiliului Judetean, Stelian Dutu, care a activat in trei partide: PD, PUR si PNL. Neoficial, Alianta Dreptate Adevar a ajuns sa fie formata din cinci partide, liberalilor si democratilor alaturandu-li-se organizatiile judetene ale PRM, PNTCD si PUR. Liderii judeteni ai PNL si PD, Puiu Hasotti si Stelian Dutu, au declarat ieri ca, la Constanta, Alianta a polarizat alte trei partide, constituind, impreuna cu filialele locale ale PRM, PNTCD si Partidului Umanist, un cartel electoral de colaborare si sprijin reciproc pentru supravegherea corectitudinii in desfasurarea viitoarelor alegeri, pentru o conduita demna si decenta in campania electorala si sprijinirea, in turul doi de scrutin, a candidatului cel mai bine plasat.

In opinia presedintelui organizatiei judetene a PD, Stelian Dutu, realitatea politica si administrativa din judetul Constanta demonstreaza ca PSD este izolat din punct de vedere politic si ca poate fi infrant la toate nivelurile competitiei electorale. Potrivit presedintelui PD Constanta, cartelul electoral inseamna de fapt o intelegere pentru respectarea legii in preajma si dupa ziua alegerilor locale, un pact de neagresiune, colaborare si sprijin intre cele cinci formatiuni politice.

Prezent la prima conferinta comuna a PNL – PD Constanta, liderul liberal Puiu Hasotti a precizat ca includerea PRM in cartel este legata de o colaborare punctuala – pentru buna functionare in administratia locala, unde se constata -abuzuri incredibile din partea puterii si coruptie generalizata-, si pentru inlaturarea PSD din toate structurile administratiei locale si centrale.

Deputatul Puiu Hasotti a precizat ca actuala constructie politica la care s-a ajuns la Constanta nu are functia unei aliante, ci este un simplu act de colaborare pentru castigarea alegerilor. **Noi am pus la cale o intelegere electorala la nivelul judetului pentru ca, impreuna cu celelalte trei partide, sa izolam politic Partidul Social Democrat si sa-l indepartam din toate structurile administratiei la viitoarele alegeri**, a adaugat Puiu Hasotti.

Apel la boicot

In privinta propunerii PSD de desfasurare a unui singur tur de scrutin pentru alegerea primarului, deputatul Puiu Hasotti a precizat ca este vorba de un troc intre UDMR si partidul de guvernamant. -Asta inseamna ca in Transilvania vom avea de trei ori mai multi primari UDMR-, a adaugat Hasotti. Cei doi lideri constanteni ai PNL si PD au cerut partidelor sa refuze un astfel de scrutin si sa nu se prezinte la alegerile locale. Stelian Dutu a recunoscut ca este, de fapt, -un apel la boicot si un semnal dat societatii civile pentru a se alatura acestui demers-.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.