Cat de credibile pot fi sondajele de opinie (I)

Frank Newport si, am spune noi, controversa tinde sa se generalizeze.

In ultimele decenii, sondajele de opinie au fost recunoscute ca instrumente indispensabile pentru a masura atitudinile si credintele oamenilor fata de o varietate de subiecte. Masuratorile si tendintele care rezulta din acestea dau un inteles transformarilor din societate. Un numar este ceva usor de inteles, ceva palpabil. De multe ori, in discutii sau dezbateri, se fac trimiteri la sondaje. Presa preia si ea datele din sondaje; se scriu articole, comentarii. Dezvoltarea noilor tehnologii face mult mai accesibil si mai ieftin accesul la aceste cercetari. Cercetatorii ajung mai usor la respondenti iar acestia din urma ajung mai usor in posesia rezultatelor unei cercetari. Sondajele de opinie incep sa devina parte integranta a proceselor de management in intreaga societate si, in special, in zona politicii si a guvernarii.

In Romania, lumea sondajelor de opinie, desi relativ bine dezvoltata reuseste sa fie de cele mai multe ori monotona si conservatoare. Avem numeroase institute, unele avand deja un -nume-, altele incercand sa-si creeze unul, in mod firesc, cat mai credibil cu putinta. Unele institute se constituie prin racolarea unor cercetatori deja consacrati, altele dimpotriva, incearca sa-si conserve capitalul uman sau, dar asta in cazuri extrem de rare, sa propuna noi specialisti. Este o piata aglomerata si galagioasa pentru ca aceste noi -voci- sa se mai faca auzite. Dar, in spatiul public, in afara a trei-patru specialisti capabili sa sustina argumentat si convingator diferitele cercetari care se lanseaza pe piata, restul formeaza mai degraba o -comunitate tacuta-.

Numeroase cercetari masoara de obicei acelasi lucru: cu cine ar vota romanul, care este liderul care se bucura de cea mai mare incredere, cum este perceput guvernul sau nivelul de trai. Lipsesc teme noi sau abordari interesante. Exista o preocupare infima pentru dezbaterea stiintifica si dezvoltarea profesionala. Lucrarile de specialitate construite pe baza cercetarilor obiective pot fi cu greu amintite si enumerate. Sondaje ale diferitelor institute realizate si publicate in acelasi timp au rezultate cel putin -suspect- diferite. Diferentele – vor spune unii – se datoreaza modului in care a fost pusa intrebarea si de pozitia sa din chestionar.

Si, ca si cum nu ar fi fost suficient, de cele mai multe ori, institutele de sondare a opiniei publice sunt vazute ca adevarate laboratoare ale serviciilor secrete. Rolul lor este prezentat in presa ca unul de a dezorienta si de a intoxica la maxim publicul, si mai ales de a pregati eventuale fraude electorale. Ele creeaza alibiul perfect pentru cei insetati de putere. Firesc, ne punem si noi intrebarea: oare chiar asa stau lucrurile in privinta sondajelor de opinie? Chiar nu putem avea incredere in ele? si daca nu putem avea incredere, care este sursa neincrederii? Sunt tot atatea teme de dezbatere care merita un raspuns cat mai complex. Fireste ca in acest loc se poate epuiza o discutie evitata indelung pana acum. Acest material se doreste mai degraba un punct de plecare, o introducere in domeniu, un moment de reflectie si, sper, inceputul unor discutii cu adevarat serioase despre acest subiect.

In primul rand, credibilitatea rezultatelor unui sondaj depinde in mare masura de credibilitatea institutului care l-a realizat. Nu e nevoie sa ne indepartam foarte mult in timp. Au existat situatii, mai ales in campania electorala, cand institute de prestigiu au previzionat un rezultat dar, din pacate pentru respectivul institut, rezultatele de la urne au fost semnificativ diferite. Pentru a se disculpa cei mai multi au preferat sa introduca in discutie – pentru ca asa este normal – termeni pur tehnici, sa explice ca aceste diferente se datoreaza dinamicii campaniei electorale si ca ei nu au facut altceva decat sa fotografieze o situatie la un moment dat. Cineva chiar spunea ca in politica nimic nu se termina pana in momentul in care se termina cu adevarat. Dar, si aici apare o trasatura specifica tranzitiei romanesti, erorile diverselor sondaje – prezentate de presa – sunt automat suspectate de intentionalitate si, ca atare, se repercuteaza asupra credibilitatii tuturor institutelor.

Nu-i insa mai putin adevarat ca au existat si voci care au mers pana acolo, incat au incriminat chiar respondentii: ca erorile din sondaje se datoreaza faptului ca respondentii nu sunt sinceri, ca prefera sa minta, sau chiar ca le este frica sa raspunda. Acest tip de argument este lipsit de sustinere. Evident ca exista persoane care refuza sa raspunda, evident ca, indiferent de cat de bine este construit un esantion sau un instrument de masurare (si aici apare problema validitatii si fidelitatii scalelor de masurare), tot exista probleme de intelegere si interpretare a intrebarilor. Aceste probleme sunt de mult cunoscute si dezbatute in lucrarile de specialitate din strainatate. Si tocmai de aceea, stiinta sondajelor de opinie a cautat raspunsuri la aceste probleme a cautat metode de evitare a erorilor si de cele mai multe ori le-a si gasit.

In al doilea rand, asa cum aminteam mai sus, institutele se confrunta cu problema lipsei de impartialitate si obiectivitate. Exista numeroase suspiciuni cu privire la interesele din spatele cercetarilor. Sunt institute care au legaturi traditionale. Unele sunt pesediste, altele peneliste, altele pediste. Enumerarile pot merge pana la oamenii de afaceri. Pana la un punct, este normal. Institutele functioneaza si ele intr-un spatiu strict concurential. Ele sunt producatoare de servicii, dar pentru aceste servicii sunt bani putini (sau sunt putini clienti dispusi sa plateasca). Un client vechi sau bun-platnic primeste oriunde in lume un tratament preferential. Un proverb romanesc spune ca: -cine imparte, parte isi face-. Si e normal. Cel care da bani, sa-l numim finantator sau simplu client (fie el persoana fizica sau juridica) are anumite asteptari. Institutul devine atunci detinatorul a doua -adevaruri- – primul, cel real sau asa cum a reiesit in urma cercetarii, si al doilea, mai periculos, cel impus. Evident ca institutul respectiv, prin reprezentantii sai se poate revolta, se pot naste scandaluri de presa. Daca se intampla acest lucru, institutul isi va pastra imaginea nepatata, dar isi va atrage antipatia clientilor potentiali. Piata sondajelor de opinie nu este una in care sa nu se accepte compromisul. Daca nu joci dupa regulile finantatorului pot sa-ti iei adio de la alte finantari. Iar acest lucru poate cauza suspendarea temporara a activitatii si chiar disparitia unui institut.

Se intampla un lucru ciudat. Tocmai dorinta unora de a-si credibiliza produsele, de a le impune ca fiind singurele capabile sa ofere -raspunsuri- adevarate duce la decredibilizarea sistemului.

In al treilea rand, ar trebui remarcat si faptul ca foarte rar se intampla ca -voci cu autoritate- sa taxeze unele produse (si aici ne gandim la rezultatele unui sondaj) ca fiind frauduloase. De cele mai multe ori se prefera calea atacului indirect. Se propune un alt sondaj, cu rezultate mult diferite. Astfel publicul vizat poate fie sa devina confuz, fie sa accepte o varianta dintre cele propuse. Singura capabila sa condamne frauda, comunitatea stiintifica nu reuseste sa actioneze ca un corp inchegat. Ea actioneaza de cele mai mult ori nu stiintific, ci -sindical-.

Si nu in ultimul rand poate ar mai trebui sa fac o precizare. Nu doresc sa critic trecerea unor specialisti in tabara cealalta, a clientilor, a celor care comanda sondaje, a politicienilor, sau a institutiilor pe care acestia le reprezinta. Fiecare individ are dreptul sa-si aleaga o cariera, sa-si schimbe planul de viata de fiecare data cand doreste acest lucru. Imi pun doar intrebarea: oare aceasta situatie nu decredibilizeaza si mai mult institutele de sondare a opiniei publice?

Catalin Lixandru