Home Politic Ciontu si Stanciu, amenintati cu scarmaneala

Ciontu si Stanciu, amenintati cu scarmaneala

DISTRIBUIŢI

Lupta pentru putere in cadrul Partidului Popular Romania Mare capata accente tragicomice, de divort in stil italian, cu paruieli, partaj si fuste puse in cap. Cele doua tabere care se infrunta, cea a presedintelui de onoare, Corneliu Vadim Tudor, si cea a presedintelui -exclus din partid-, Cornel Ciontu, devin mai putin fluide, pe masura ce liderii de opinie sau chiar filialele isi exprima partizanatul pentru unul dintre cei doi conducatori.

Confruntarea

Astazi va avea loc un eveniment care, cu siguranta, va duce la amplificarea tensiunilor dintre cele doua tabere: sedinta extraordinara a Biroului Permanent al partidului, convocata de suporterii lui Vadim, la care Cornel Ciontu si Anghel Stanciu, celalalt exclus din PPRM, intentioneaza sa participe. Stanciu ne-a declarat ca nu vor sa provoace scandal, ci -sa isi exprime punctul de vedere intr-un cadru democratic-.

Anghel Stanciu ne-a mai declarat ca el si presedintele Ciontu vor pleda pentru pastrarea statu quo-ului, pana la congresul care era programat in toamna. Mai precis, ei vor ca excluderea lor din partid sa fie uitata, Cornel Ciontu sa ramana presedinte, partidul sa pastreze sintagma -popular- in denumire, iar negocierile cu Partidul Popular European sa fie continuate. -Daca vom da gres in negocierile cu PPE, sa fim judecati la congres-, a spus Stanciu. El s-a declarat totusi pesimist in legatura cu sedinta de azi a Biroului Permanent, chiar daca au existat persoane din conducerea partidului care si-au exprimat sprijinul pentru linia politica dorita de el si de Cornel Ciontu. -La sedinta va participa si Vadim, si in fata lui, multi vor da inapoi-, a spus, realist, Stanciu.

Surse din PPRM ne-au comunicat ca presedintele -exclus- Ciontu ar putea obtine o declaratie din partea PPE, ca formatiunea politica europeana nu vrea sa discute cu Vadim Tudor.

Deputatul Daniela Buruiana, unul din principalii sustinatori ai lui Vadim Tudor, a fost deranjata si amuzata in acelasi timp de intentia celor doi de a participa la sedinta. -Daca vor sa-si depaseasca statutul de exclusi, sa incerce sa vina, dar sa se gandeasca la faptul ca la sedinta va participa si presedintele Vadim-, ne-a declarat ea. -Eu le recomand prieteneste sa nu faca nici macar tentativa. Spuneti-le ca daca ii mananca cocoasa, sa vina. Am pregatit toate ustensilele necesare ca sa ii scarpinam-, a incheiat Daniela Buruiana razand.

Se lasa cu scandal?

Marti, cele doua grupari din PPRM s-au acuzat reciproc de blocarea accesului in sediul central al partidului, care era pazit de bodyguarzi adusi de vadimisti. Ziaristii nu au fost primiti nici in imobil si nici in curtea acestuia. Cornel Ciontu a cerut protectie oficiala si se pare ca si-a angajat si el bodyguarzi. Daca fiecare dintre tabere va veni insotita de -baietii cu muschi-, se prefigureaza un scandal urias, care nu este exclus sa devina violent.

Intre timp, luptele de la varf fac -victime colaterale-. Fostul deputat PRM de Suceava, Ludovic Abitei, membru al Comitetului Director si al Consiliului National al partidului, a demisionat miercuri din partid, aratand ca nu doreste sa participe la o alegere -fortata- intre Corneliu Vadim Tudor si Corneliu Ciontu.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.