Presedintele taranistilor, Victor Ciorbea, a primit din partea Consiliului National de Conducere binecuvantarea necesara pentru a-si desavarsi opera de -el lidero maximo- in fruntea partidului, alaturi de Comitetul Permanent de Conducere ales asta-vara. Urmand indemnul colegului sau Tudor Dunca, care a apelat la exemplul istoriei, precizand ca si in republica romana se apela la dictator in caz de criza majora, Ciorbea a lansat un ultim avertisment catre taranisti, sugerand ca sunt liberi sa paraseasca partidul daca nu se supun normelor sale. De asemenea, el i-a avertizat pe toti cei care vor participa la activitatea altor asociatii cu caracter politic sau civic ca ar putea, in viitor, sa divorteze de PNTCD din aceste motive. Mesajul a fost trimis cu directie catre toti taranistii care cocheteaza in aceste zile cu Alianta Populara, patronata din umbra de Emil Constantinescu.
Negocieri esuate
Negiocierile purtate de presedintele taranistilor cu membrii BNC, in vederea extinderii echipei de conducere cu inca sase oameni, au esuat. Dupa ce, initial, se batuse palma pentru intrarea lui Dudu Ionescu, Decebal Traian Remes, Tanase Barde, Ion Caramitru, Nicolae Noica si Bogdan Pitigoi in Comitetul Permanent de Conducere (CPC), la sedinta BNC premergatoare Consiliului, Ciorbea a -uitat- de intelegeri, precizand ca nu-l accepta in echipa pe liderul de la tineret si nici nu este de acord ca Dudu Ionescu sa aiba atributii de coordonator adjunct. Prin urmare, presedintele PNTCD urmeaza sa conduca partidul ca si pana acum, ajutat doar de membrii CPC, care au un sprijin redus la nivelul teritoriului.
Ultimatum pentru disidenti
Mobilizat, probabil, de scandalul facut in sedinta BNC de catre Ioan Muresan, care i-a reprosat deschis cele 1,5 procente inregistrate de partid, presedintele Ciorbea, a precizat, in raportul politic prezentat Delegatiei Permanente, ca nu mai este dispus sa tolereze -nici un fel de bataie de joc intre colegii de partid, la adresa partidului, nici o eschiva de la programul de actiune, nici un proiect paralel si nici un demers de natura sa faca jocul puterii actuale si sa slabeasca partidul din interior-.
Liderul taranist a lansat si -un ultimatum clar-: cine vrea sa construiasca -viitorul parlamentar si guvernamental al PNTCD- sa ramana sau sa revina in PNTCD, aratand ca se refera la cei care inteleg sa respecte disciplina, spiritul de echipa si care vor sa participe la relansarea partidului.
-Cei care nu inteleg sa fie oameni de onoare si de caracter, care refuza sa fie oameni de echipa, care prefera sa fie piedici in calea colegilor care lucreaza, precum si cei care prin pasivitate, spirit revansard sau activitate de culise submineaza partidul lansand vorbe rele si diversiuni sunt liberi sa paraseasca PNTCD si sa sustina proiectele, unele mai utopice decat altele, unele mai dornice de desfiintarea partidului decat altele-, le-a spus Ciorbea participantilor la Delegatia Permanenta.
Abatandu-se de la discursul scris, presedintele PNTCD a precizat ca avertismentul este adresat tuturor liderilor locali sau nationali, presedintilor organizatiilor judetene sau speciale, indiferent de varsta pe care o au sau de functia pe care au detinut-o ca reprezentanti ai partidului.
Teama de Emil
Desi nu recunoaste deschis, Victor Ciorbea are o strangere in inima legata de reuniunea de astazi de la Intercontinental, unde se va lansa Alianta Populara, patronata din umbra de Emil Constantinescu. Astfel, la reuniunea CNC, presedintele taranistilor a repetat de trei ori necesitatea adoptarii unei formule care sa interzica membrilor de partid -participarea la orice constructii, asociatii sau grupari, care au ca obiectiv dizolvarea PNTCD intr-o formula sau alta-. Ciorbea a risipit orice urma de indoiala cu privire la identitatea acestor asociatii, precizand ca Alianta Populara are in proiectul de statut chiar disparitia PNTCD. Tocmai de aceea, liderul PNTCD a tinut sa-i avertizeze pe colegii sai, precizand ca -orice membru care va participa la reuniunea AP va fi exclus-. Semnalul sau a fost transmis special pentru urechile acelor taranisti care intentioneaza sa se afiseze astazi la Inter in compania lui Dorin Marian sau a lui Catalin Harnagea. Surse din partid afirma ca in aceasta situatie sunt Nicolae Noica si Decebal Traian Remes, ultimul declarand ieri in cercul unor prieteni ca la acest CNC s-a incheiat ultima incercare a sa de a contribui la relansarea PNTCD, dand astfel de inteles ca popasul sau in gara taranistilor a cam luat sfarsit.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















