Home Politic Comisia de Regulament de la Cameră a dat undă verde constituirii grupului...

Comisia de Regulament de la Cameră a dat undă verde constituirii grupului independenților

DISTRIBUIŢI

După ce timp de mai multe săptămâni deputații coaliției Grivco, PSD-PNL, au căutat tot felul de pretexte ca să blocheze constituirea grupului independenților în Camera Deputaților, președintele Comisiei de Regulament, deputatul PDL Iustin Cionca, a aprobat ieri modificarea la Regulament care să le permită deputaților independenți să-și facă legal  propriul grup. Potrivit acestuia, proiectul de lege a vizat modificarea articolului 12 din Regulament astfel încât, din punct de vedere juridic, să se poată înființa grupul deputaților independenți. „Inițiativa vizează armonizarea Regulamentului Camerei Deputaților cu cel al Senatului, care precizează explicit înființarea acestui grup de independenți“, a spus Cionca. Pe de altă parte, el a mai precizat că la ședința comisiei nu au fost prezenți reprezentanții PSD și PNL, Bogdan Niculescu Duvăz și, respectiv, Ciprian Dobre, iar raportul asupra acestei inițiative a fost adoptat cu cele 4 voturi favorabile ale deputaților prezenți: Iustin Cionca-Arghir (PDL), Liana Dumitrescu (minorități), Valeriu Steriu (independent) și Attila Varga (UDMR). Practic, inițiativa urmează să fie înaintată Biroului Permanent al Camerei Deputaților. În fapt, în urmă cu două săptămâni, plenul Camerei Deputaților a adoptat o hotărâre potrivit căreia Eugen Nicolicea va face parte din Comisia pentru Regulament, în pofida opoziției PSD și PNL, care susțineau că independenții nu pot fi reprezentați în comisie. PSD și PNL considerau că deputații independenți nu au girul electoratului deoarece au ajuns în Parlament candidând din partea altor partide pe care, apoi, le-au părăsit.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.