Comisia SRI intentioneaza sa se deplaseze la Iasi, spre sfarsitul lunii, pentru a-l audia atat pe prefectul Corneliu Rusu Banu, cat si pe reprezentantii Sectiei judetene a SRI, in legatura cu posibila interceptare a convorbirilor telefonice ale unor ziaristi cu seful Delegatiei Comisiei Europene, Jonathan Scheele, a declarat ieri Ion Stan, presedintele comisiei.
El a precizat ca acest subiect, generat de declaratiile prefectului de Iasi, va fi inclus in planul de verificari al comisiei, care a inceput inca din luna iunie si care priveste legalitatea activitatii SRI prin restrangerea unor drepturi si libertati ale cetatenilor. Stan a precizat ca acesta este departe de a fi finalizat, pana acum fiind verificate doar cinci judete.
-Planul de verificare va fi mult mai amplu, iar la mijlocul lunii septembrie se vor contura si concluziile-, a mentionat seful comisiei. -In verificarile de pana acum nu am gasit situatii care sa contravina Legii sigurantei nationale, dar nu se poate estima ca aceasta va fi si concluzia finala-, a mai spus Stan, aratand ca verificarile si audierile vor continua, vizate pentru audieri fiind persoanele din SRI abilitate sa intercepteze convorbiri si procurorii care elibereaza aceste mandate, a adaugat Stan.
Ion Stan estimeaza ca deplasarea la Iasi va avea loc dupa intrunirea comisiei in perioada 18-25 august, in functie de -disponibilitatea- parlamentarilor fata de acest subiect.
Cozmanca spune ca nu vrea sa-l -acopere- pe Banu
Ministrul administratiei publice, Octav Cozmanca, a luat, in mod public, o pozitie transanta si a dezaprobat categoric afirmatiile prefectului judetului Iasi, Corneliu Rusu Banu, in replica la declaratiile prim-vicepresedintelui PNL, Teodor Melescanu.
Acesta din urma a apreciat, luni, ca explicatiile date de ministrul Octav Cozmanca in scandalul generat de afirmatiile prefectului de Iasi sunt nesatisfacatoare si -denota dorinta demnitarului PSD de a masca gafele subordonatilor sai-.
Intr-un comunicat remis presei se precizeaza ca -nu exista nici o dovada- ca Octav Cozmanca a revenit asupra unei pozitii transante, pe care o considera -singura corecta si motivata in raport cu gravitatea declaratiilor prefectului Corneliu Rusu Banu-.
Cozmanca a cerut -o analiza aprofundata, de fond, a situatiei, in urma careia sa fie intreprinse masurile necesare-, data fiind -complexitatea implicatiilor declaratiilor facute de Corneliu Rusu Banu si, mai ales, tinand seama de faptul ca ele angajeaza autoritatea reprezentantului Executivului in teritoriu-. Potrivit comunicatului, -in functie de rezultatele acestei analize vor fi stabilite si sanctiunile ce se impun-.
Ministerul Administratiei Publice afirma ca in nici un caz nu se doreste -acoperirea- sau absolvirea de raspundere a prefectului Corneliu Rusu Banu, -dupa cum, in mod denaturat, prezinta faptele, domnul Teodor Melescanu-.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















