Posibila alianță dintre PSD și PNL mult vehiculată de unii lideri ai acestor formațiuni devine o chestiune iluzorie ca urmare a neînțelegerilor dintre Crin și Ponta care au strategii diferite în războiul pe care îl poartă zi de zi cu puterea iar anulările reciproce dintre cei doi fac opoziția să fie fragilă și nesemnificativă. Practic dincolo de orgoliile liderilor PSD și PNL diferentele ideologice par să fie o căciulă mult prea mare pentru o alianță moartă înainte de a se naște. În acest sens, Crin Antonescu a declarat ieri, că acuzațiile lui Victor Ponta, potrivit cărora liberalii au pactizat cu PDL retrăgându-și semnăturile de pe legea pensiilor, denotă ”imaturitate”.În opinia sa, ținta președintelui PSD nu este nici actuala putere, nici PNL, ci Mircea Geoană. ”Dl. Victor Ponta, în ciuda declarațiilor foarte sonore de autoîncurajare și de credibilizare, cum că luptă vajnic cu Traian Băsescu, are până una-alta – sau pare a avea, așa se comportă – un alt mare adversar. Adversarul dlui Ponta pare a fi dl Geoană. Eu n-am intervenit niciodată – și n-o s-o fac nici acum – într-o chestiune internă a PSD. Numai că și această chestiune privitoare la retragerea sau neretragerea semnăturilor de pe moțiunea de cenzură, îmi arată clar acest lucru. O mai spun o dată: PNL își retrage semnăturile de pe moțiunea de cenzură pentru că dacă noi am continua cu această moțiune, înseamnă că noi acceptăm drept constituțională și legitimă angajarea răspunderii Guvernului”a spus președintele PNL. Pe de altă parte, prin atacul său liderul PNL a sărit în sprijinul lui Geoană care nu o duce prea bine cu Victor Ponta în partid în sensul în care nu pare să accepte trecerea sa forțată pe linie moartă. ”Faptul că – așa cum domnia sa însuși declara – dl Ponta a fost iritat de faptul că dl Geoană a comunicat public pe tema asta și îl face acum pe dl Ponta să ne acuze pe noi de înțelegere cu PDL arată și imaturitate și, după părerea mea, o țintă greșită a dlui Ponta. Dar asta îl privește! Nu cred că sunt, personal, sau PNL nu este în situația să se disculpe public de acuzații de cârdășie cu PD-ul venite de la dl Ponta. Dl Ponta are mult încă până când să poată da lecții în această privință. Și, în orice caz, nu nouă!”a adăugat Antonescu. Unitatea opoziției,o iluzie imagologică?În privința unui posibil proiect comun PSD-PNL în jurul unui guvern comun, președintele PNL a lăsat să se înțeleagă faptul că pentru formarea unui asemenea Cabinet ar trebui să existe ”mult mai multe lucruri decât adversitatea împotriva actualului regim”. ”Raportat la configurația actuală a eșicherului politic și parlamentar, sigur că primul lucru care îți vine în minte este că cele două partide majore din Opoziție, ar trebui să facă un front comun pentru a înlocui, pentru a fi alternativa la actuala Putere . Dar ce se va întâmpla pe termen lung, după următoarele alegeri, în 2012 probabil, este o altă chestiune și o altă discuție. Nu este exclusă nici o variantă, vom trăi și vom vedea. Dar la prima vedere cel puțin, eu cred că ar fi bine – și sper să ajungem acolo – ca după ce actualul Guvern, actualul regim își va consuma ultimele resurse de credibilitate sau de capacitate de a mai manipula opinia publică, să avem mai degrabă o confruntare programatică, o confruntare serioasă între o dreaptă reprezentată de PNL și o stângă reprezentată de PSD. Nu e imposibil într-un moment de criză să existe un Guvern de mare Coaliție, un Guvern format din două partide mari, unul de stânga și altul de dreapta, dar pentru asta ar trebui mult mai multe lucruri decât adversitatea comună sau rezistența comună împotriva actualului regim”a afirmat Crin Antonescu. La rândul său, președintele PSD Victor Ponta îi atacase dur pe liberali încă de luni când afirmase răspicat că ”nu se pune problema” unei alianțe înscrise la tribunal cu PNL, ci a unei colaborări structurate cu liberalii în privința acțiunilor parlamentare.” De principiu, cei care vor să vină alături de noi trebuie să înțeleagă din politicile de centru stânga că fac oameni din ei și nu trebuie să se oprească de lucruri ideologice (…)Nu vă enervați, că vin, că nu vin liberalii, că o dată vor să fie, după aceea își retrag semnăturile, mâine iar poate se răzgândesc. Noi trebuie să fim cei consecvenți și probabil că vor veni și ceilalți, dacă văd consecvență și seriozitate” conchidea Ponta.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane