
Astăzi este o zi importantă în tabăra social-democrată, întrucât întâlnirea din această dimineață dintre deputatul social-democrat Marian Sârbu și președintele formațiunii, Victor Ponta, va fi crucială în decizia primului de a mai rămâne sau nu în PSD. Practic, după demisia lui Cristian Diaconescu, orice pierdere în PSD va costa mult partidul în bătălia din Parlament. În acest sens, în ultimele două zile au apărut informații legate de o eventuală demisie a lui Marian Sârbu din PSD, întărite de o declarație a lui Victor Ponta, dată ieri, în care spunea că a vorbit cu deputatul social-democrat, care i-a transmis că, deocamdată, nu pleacă din partid, față de care are însă o problemă de raportare. La rândul său, Marian Sârbu a negat informațiile legate de o pretinsă negociere, fie cu PD-L, fie cu Traian Băsescu, pentru a prelua portofoliul Muncii. Pe de altă parte, liderul social-democrat a susținut ieri, la Realitatea FM, că are nemulțumiri legate de linia strategică a partidului, pe care le-a evocat în partid de un an, și, întrebat dacă ia în calcul plecarea din PSD, a evitat un răspuns direct, spunând că va face precizări după o discuție cu Victor Ponta. „Azi, așa cum i-am promis actualului președinte, Victor Ponta, voi avea o discuție cu el și îi voi explica multe din lucrurile pe care doresc să le fac în continuare, așa am discutat și o să mă țin de cuvânt“, a spus Marian Sârbu, fost vicepreședinte PSD și fost ministru al muncii.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















