Aproape 80 de amenzi de circulatie au ajuns din noiembrie pana in prezent pe adresa Camerei Deputatilor. Pana acum, parlamentarii care erau surprinsi la volanul masinii primite de la Camera ca depaseau viteza impusa isi plateau amenzile si nu dadeau socoteala nimanui. De ieri, institutia este insa obligata sa ii identifice pe cei care incalca legea. Conducerea Camerei a decis ca amenzile primite sa fie trimise la grupul parlamentar al deputatului surprins in off-side de camerele de luat vederi ale Politiei Rutiere pentru ca, odata cu intrarea in vigoare a legii ce prevede acumularea unor puncte de penalizare pentru conducatorii auto, acesta trebuie sa isi asume responsabilitatea. Exista insa si o parte buna. Cum la parlament alesii practica imprumutarea masinii primite de la serviciu, de ieri deputatii vor putea sa nominalizeze pe cel care se afla in acel moment la volan, in cazul in care aceasta era imprumutata. -Daca deputatul nu solutioneaza cazul, somatia de plata primita la Camera Deputatilor va fi remisa acestuia si ar putea fi recuperata de la colaboratorul vinovat, dar punctele de penalizare inregistrate in fisa sa de evidenta de la politia rutiera nu mai pot fi anulate, ajungandu-se la suspendarea carnetului sau de conducere-, se arata in documentul analizat de Biroul Permanent.
Cele 79 de amenzi care pot atinge o valoare de peste 50 milioane de lei vechi, daca este sa calculam doar suma minima, si alte amenzi viitoare ar putea fi platite de Camera Deputatilor in cazul in care deputatul nu rezova problema, urmand ca, ulterior, aceste sume sa fie recuperate prin Directia de deconturi si cea financiar-contabila.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















