Romanii au pareri impartite in ceea ce priveste bombardarea Afganistanului de fortele SUA: doar 51% dintre cei intervievati intr-un sondaj IRSOP au fost de acord cu actiunile militare ale Statelor Unite, 44% declarandu-se impotriva. De mentionat insa ca cei -impotriva- au spus ca se opun categoric terorismului, dar dezaproba pierderile de vieti nevinovate sau se tem ca bombardamentele vor duce la o escaladare internationala periculoasa a conflictului. 60% dintre cei chestionati au fost de acord cu decizia autoritatilor romane de a pune la dispozitia SUA si NATO spatiul aerian, terestru si maritim. De altfel, populatia are incredere, in proportie de 73%, ca presedintele Ion Iliescu si premierul Adrian Nastase -vor face ce trebuie in conditiile actuale-. Increderea in Armata, Politie si serviciile speciale se contabilizeaza, de asemenea, in cifre ridicate, 77% dintre romani apreciind eforturile acestor institutii pentru -siguranta romanilor si a tarii-. Potrivit barometrului de opinie, exista un sentiment de pericol printre romani, impartasit de 42% dintre cei intervievati, insa doar 33% dintre acestia considera ca este probabil ca Romania sa devina tinta unor manifestari teroriste. O ultima intrebare a sondajului se refera la sansele Romaniei de a fi primita mai repede in NATO in urma atentatelor din Statele Unite si a razboiului impotriva terorismului. Raspunsurile au fost urmatoarele: 40% dintre cei chestionati au spus ca sansele noastre s-au marit, 5% ca s-au micsorat, 44% ca au ramas la fel si 11% au preferat sa nu raspunda.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















