Evenimentele politice in aceasta vara au caracter de aversa: vin brusc, in cantitate mare, isterizeaza doua-trei zile intreaga suflare jurnalistica, dupa care lucrurile se potolesc (cel putin mediatic) la fel de brusc, si vacanta isi reintra in drepturi.
Demisiile/demiterile sefilor de la SRI, SIE si fosta -doi si-un sfert-, urmate de demisia procurorului general Ilie Botos nu pot fi considerate doar o lovitura de imagine a presedintelui Basescu pentru a abate atentia de la acuzatiile aduse ministrului apararii, asa cum au afirmat unii comentatori. E ridicola si interpretarea, frecventa zilele trecute, ca presedintele avea nevoie de un pretext ca sa-i schimbe pe -ultimii mohicani- numiti de fosta guvernare. Ni-l si inchipuim pe Traian Basescu framantat de indoieli de tipul: -Ce-o sa zica opozitia daca-i schimb?-.
Sa rememoram aspectele esentiale! Omar Hayssam, un afacerist siriano-roman ce pare sa fi dat niste tepe substantiale statului, este amestecat in povestea dubioasa a rapirii, in 2005, in Irak, a trei jurnalisti romani. Inca inainte ca acestia sa fie eliberati, Hayssam este arestat – acuzatia cea mai grava: terorism! Instrumentarea cazului treneaza, cu tot alaiul de subterfugii avocatesti. Dupa mai bine de un an, Hayssam este eliberat din detentie pentru a primi ingrijiri medicale si, imediat, dispare, pe fundalul a doua elemente. Unul intern: conflictul aproape deschis intre presedinte si premier, conflict ce are pe agenda si tema controlului serviciilor secrete. Altul extern: situatia extrem de complicata din Orientul Apropiat. In aceste conditii, ziarele remarca disparitia lui Hayssam, fara sa se agite, insa, prea tare. In fond, la cati infractori au disparut din tara, ce mai conteaza unul in plus… Si, brusc, presedintele ii convoaca pe cei trei sefi de servicii secrete si-i demite!
Asa cum s-a remarcat, daca era vorba doar de evadarea, in Romania, a unui detinut, SIE n-ar fi avut nicio responsabilitate. De asemenea, seful de la fosta -doi si-un sfert- a fortat ierarhia, dandu-si demisia la Cotroceni. Chiar si expunerea sumara a faptelor arata ca presedintele (deci Romania!) avea un interes foarte puternic in cazul Hayssam, interes de care serviciile secrete nu erau straine.
De aici apar intrebarile. In primul rand, unde e localizata incompetenta din servicii? La conducere sau la executie? Oare Timofte, Fulga si Ardelean erau doar niste bieti politruci care nu au stiut sa manevreze un mecanism fiabil? In acest caz, de ce a asteptat presedintele atata timp ca sa-i schimbe? A avut, oare, vreun avantaj? I-au cumparat cei trei bunavointa carand la Cotroceni dosare compromitatoare ale adversarilor politici? Sau i-a fost frica lui Basescu de propriile lui dosare si a asteptat sa -se piarda-? Paradoxal, dincolo de raspunsurile pe care trebuie sa le dea insusi presedintele (dar nu formal, ci prin transparenta activitatilor!), acesta e cazul fericit! Pentru ca, daca numai sefii erau incompetenti, decapitarea serviciilor secrete va duce, dupa numirea la comanda a unor profesionisti, la o functionare -brici- si la recuperarea -tempo–urilor eventual pierdute.
Dar daca incompetenta serviciilor este generalizata? (Trecem peste varianta, cu totul improbabila, ca doar sefii sa fi fost competenti.) Daca mult trambitata operatie de epurare/intinerire (de la Magureanu incoace!) a cadrelor i-a schimbat pe -sacalii- lui Plesita cu niste gugustiuci, excelenti cunoscatori ai ultimelor variante de jocuri pe calculator, dar incapabili sa spuna (fara Google!) unde e Siria sau ce era -doctrina Brejnev-? Nu vreau sa zic – Doamne, fereste! – ca trebuia sa fie pastrata vechea Securitate. (Re)Pun in discutie faptul ca, dupa revolutie, serviciile au fost folosite ca arma politica si, implicit, au fost politizate (cel putin la nivelurile superioare). In acest caz, Romania are o problema si pana la rezolvarea ei va dura destul de mult! Oricat am fi in NATO, oricat am intra in UE, securitatea interna trebuie sa ne-o asiguram singuri. In acest caz, s-ar putea sa avem un indiciu: daca in urmatoarele doua-trei luni vor veni la Bucuresti ceva instructori pe probleme de securitate din SUA sau Marea Britanie, inseamna ca presedintele a tras concluzia ca serviciile sunt, in ansamblu, ineficiente si trebuie reconstruite, cu efort, discretie si migala.
A doua serie de intrebari vizeaza demisia lui Ilie Botos. La prima vedere, e o demisie de onoare, dat fiind ca incidentul s-a petrecut in gradina Parchetului general. Dar, de un an si jumatate incoace, presiunile asupra lui Ilie Botos de a renunta la functie (cel putin presiunile publice) au fost mai mari si mai explicite decat in cazul sefilor de servicii. Ministrul justitiei (singurul demnitar despre care Traian Basescu a spus explicit ca se bucura de increderea sa deplina!) n-a facut un secret din faptul ca doreste inlocuirea procurorului general. Sa fie, deci, demisia lui Botos un efect de domino al celorlalte demisii? Daca -spatele- lui Botos a fost -tinut- de Timofte&Comp., atunci teoria -sistemului ticalosit- (repusa pe tapet zilele trecute de presedinte) e reala.
Dar, in acest caz, presedintele e obligat ca, in termen de cateva luni (pana la sfarsitul anului), sa prezinte natiunii cancerul care o rodea, detaliile operatiei si terapia consecutiva, cam la fel cum au facut medicii spitalului vienez cu operatia de hernie a pacientului Traian Basescu.
Antecedentele presedintelui ma fac insa sceptic. Traian Basescu are talentul incontestabil de a lansa afirmatii fulminant-acuzatoare (vezi sistemul ticalosit, alegerile fraudate, dar si -Marea Neagra – lac rusesc- sau -20% din romani sunt homosexuali-). Cand vine vorba de a proba sau de a lamuri, presedintele se transforma intr-un fitilist de cartier, gen Nae Girimea (a se vedea episodul cu biletelul catre Radu Stroe).
Bref! Situatia Romaniei postdecembriste este suficient de proasta ca sa admitem ca exista un -sistem (politic) ticalosit-. Din pacate, presedintele care a promis ca va demola sistemul pare mai inclinat sa-l foloseasca in propriul beneficiu. Jocul nu e un domino, ci un poker la cacealma! Radu Enache
Republica Populara Romana (sic!) se intoarce
S-a discutat prea putin, din motive care tin strict de persoana careia aceasta ii vine ca o manusa, despre decizia Curtii Constitutionale din 11 iulie 2006. Curtea a admis ca neconstitutionale prevederile articolului 12, aliniatul 1, din Legea nr. 3/2000 privind organizarea si desfasurarea referendumului.
In general, se constata o ingrijoratoare indiferenta fata de orice dezvoltare pana la ultimele consecinte ale diferitelor demersuri ale actorilor politici, mergandu-se pe ideea, probabil, ca nu trebuie luate chiar in serios si ca diferitele acte si fapte sunt simple lovituri pe care si le dau unii altora, pe sub masa si cu consecinte care se opresc aici.
Se poate, nu negam! Dar daca se intampla asa ceva, acest lucru tine de imbecilitatea unor eunuci politici actuali. Dar democratia nu a fost inventata pentru eunuci. Mai precis, s-a inventat un sistem de norme functionale al carui principal scop e sa excluda posibilitatea unor excese, cu dezavantajul ca sunt inhibate si -excesele bune-, sa spunem asa, de grija evitarii celor rele.
Se pleaca de la ideea, relativ verificata, ca omul e un animal, in esenta, rau si ca e preferabil ca puterea sa fie cat mai difuza si mai echilibrata intre mai multi oameni (potential rai), ceea ce ar evita MARELE RAU, chiar daca scoate din discutie si -marele bine-. O atmosfera calduta, deci, de incubator, buna pentru ingrasat in liniste poporul, care adasteaza in bunastarea relativa a sigurantei propice indestularii materiale.
Decizia stupefianta a Curtii Constitutionale, cea care ar avea chiar ultimul si cel mai important rol in sanctionarea oricaror deviatii antidemocratice, vine sa puna punct, de jure si de facto, democratiei debile din Romania. Posibilitatea unui presedinte, a oricarui presedinte – pentru ca nu e o decizie pe care scrie ca se dedica lui Basescu si nici ca dureaza numai cat mandatul acestuia – de a apela pe orice subiect la referendum, deci la popor, instituie un regim de democratie populara, cunoscut in istorie sub brandul de comunism.
In primul rand, reduce parlamentul la o institutie decorativa. Pentru ca un parlament care poate lua decizii numai daca si cand vrea un presedinte nu e nimic mai mult decat Marea Adunare Nationala. In Romania, acest lucru nu pare sa fie considerat grav! Ceea ce inseamna ca nu se intelege rostul fundamental al acestei delegari de competente.
Nimeni nu se zbate noaptea in pat de grija a ceea ce s-ar putea intampla, pentru ca nimeni nu crede ca s-ar putea intampla ceva decisiv in scena politica. Nu spunem ca perceptia populatiei nu e absolut corecta. Spunem doar ca e corecta acum. Maine s-ar putea sa nu mai fie. Si cand s-ar putea sa nu mai fie, s-ar putea, la fel, sa fie prea tarziu.
Sa admitem insa ca, in Romania, unde colcaie numai indivizi destepti si morali, nu se va naste un presedinte care sa profite pana la ultimele consecinte de acest dar generos al Curtii Constitutionale. (Dar daca vine Vadim, sau Becali, care oricum sunt legitimati -divin-, din start, avand legaturi directe cu Sfantul Duh, dupa declaratiile amandurora?)
Ei bine, nici nu e nevoie sa se intample efectiv. E suficient sa se stie ca acest lucru se poate intampla, ca toate institutiile statului, inclusiv -poporul-, sa o ia razna, din cauza de disolutie a autoritatii.
Oricine poate fi santajat, de acum incolo, cu -poporul-. Basescu deja a facut-o, in cateva randuri, la adresa lui Tariceanu. Vrea Tariceanu retragerea trupelor din Irak? Facem referendum. Cum are o mare parte din presa de partea lui, cat de greu ii va fi lui Basescu sa planga de doua ori in direct de dragul ostirii romane care se caleste in Irak, cu sprijinul a doi, trei generali care sa vorbeasca de demnitatea nationala, pentru a convinge 51% din manelisti sa-si intrerupa intr-o duminica veghea in jurul gratarului si sa tranteasca un -nu vrem retragere- in urne?
Nu vor parlamentarii alegeri anticipate? Poate va vrea atunci poporul parlament unicameral din 100 (sau chiar 50) de membri, daca se supara Basescu (sau alt presedinte, nu conteaza!). Si, brusc, alegerile anticipate nu vor mai parea asa grave.
Delegarea puterii poporului catre o seama de reprezentanti nu se bazeaza pe considerente de comoditate in conducerea unei tari, ci pe constatarea ca vocea poporului are competente limitate cand actioneaza ca gloata la urne. Poporul poate decide cine sa il reprezinte, dar nu poate decide ce sa faca efectiv cei care il reprezinta. De aceea se face alegerea prin vot, nu prin selectie aleatorie. Daca poporul ar fi asa dibaci, de ce sa se cheltuie bani, timp si energie pe alegeri? S-ar putea alege cu bile puse intr-o roata, ca la 6 din 49.
Ca se va intampla, sau nu, sa se consulte poporul pe domenii abracadabrante, nu constituie subiectul acestei discutii. Se poate intampla! Asta e suficient si extrem de ingrijorator. E legal!
Scuza unora, cum ca parlamentarii sunt ca vai de ei si ca mai bine intrebi direct poporul, nu tine logic. Pai, daca nu e in stare sa aleaga nici macar niste oameni mai de soi, cum va alege -poporul- o decizie corecta, mult mai abstracta, mai complexa si cu consecinte infinit mai ample decat orice alegere de persoana.
Riscul ca un Becali sau un Vadim sa ajunga majoritari in parlament este infinit mai mic si mai de preferat decat cel ca -poporul- in ansamblu sa decida asupra structurii bi sau monocamerale, asupra alegerilor anticipate sau nu, sau asupra pedepsei capitale si asa mai departe.
Nu se va intampla asa? Pana acum, era sigur ca nu. Mai este, de acum incolo? Mircea Gherbovet
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
