
Președintele Comisiei juridice a Camerei Deputaților, deputatul PDL Petru Călian, a declarat ieri că mandatul proaspătului deputat democrat-liberal Teodora Trandafir a fost validat ieri în plenul comisiei de resort, precizând totodată faptul că ea urmează să depună jurământul în plen astăzi sau lunea viitoare. „Dosarul este complet, conține toate datele necesare validării. Din punct de vedere al legalității mandatului, nu sunt probleme. Plenul Camerei Deputaților urmează să valideze mandatul mâine (n.r. – miercuri) sau luni și să aibă loc și depunerea jurământului (n.r. – de către Teo Trandafir)“, a spus Călian. Potrivit acestuia, Biroul Permanent al Camerei (n.r. – BP) este cel care va decide data la care Teo Trandafir va depune jurământul de deputat în plenul acestui for legislativ. Pe de altă parte, deputații din cadrul Comisiei de învățământ au adoptat ieri amendamentul deputatului PDL Cătălin Croitoru, care a preluat propunerea privind introducerea cupoanelor de creșă, făcută de Teo Trandafir în campania electorală pentru Colegiul 19. Acesta a fost votat de majoritatea deputaților, înregistrându-se doar o abținere. Pe de altă parte, amendamentul inspirat din inițiativa lui Teo prevede următoarele: „Statul sprijină educația timpurie, ca parte componentă a educației pe tot parcursul vieții, prin acordarea unor cupoane de creșă. Acestea vor fi acordate în scop educațional, din bugetul de stat, prin Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale“.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















