Home Politic Emil Boc: PSD pregătește în toamnă o lovitură de stat

Emil Boc: PSD pregătește în toamnă o lovitură de stat

DISTRIBUIŢI

Președintele PD-L, Emil Boc, a declarat sâmbătă că PSD pregătește în toamnă o lovitură de stat, prin suspendarea lui Traian Băsescu și numirea unui premier PSD de către Nicolae Văcăroiu, care va deveni președinte interimar al țării.
Liderul PD-L a mai spus că, în opinia sa, președintele Senatului alături de președintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, și de președintele Consiliului Național, Adrian Năstase, pregătesc încălcarea articolului 103, alineatul 1, din Constituție, unde se spune că "Președintele României desemnează un candidat pentru funcția de prim-ministru în urma consultării partidului care are majoritate absolută în Parlament. Ori, dacă nu este o astfel de majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament".
"În fapt, ce spun domnii Văcăroiu, Iliescu și Năstase? Spun că, dacă în toamnă, fără să obțină majoritatea absolută a locurilor din Parlament, vor reuși să adune, împreună cu celelalte partide politice, mai multe voturi, atunci ei trebuie să fie la putere, iar dacă președintele României nu pune candidatul lor, atunci îl suspendă pe președinte și Nicolae Văcăroiu, ca președinte interimar, să desemneze un premier de la PSD", a mai spus Boc.
Totodată, președintele PD-L a mai spus că PSD a ieșit cu aceste declarații deoarece se teme că dacă nu va ajunge la putere nu va mai putea să satisfacă clientela politică de tip mafiot.
Președintele Senatului, Nicolae Văcăroiu, a declarat vineri la Pitești că Traian Băsescu "încalcă tot mai des Constituția, iar dacă va continua pe această linie, poate avea și surpriza unei noi suspendări".

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.