Acasă Politic Extremistul Laszlo Tokes a ajuns numărul doi în Legislativul european prin lobby-ul...

Extremistul Laszlo Tokes a ajuns numărul doi în Legislativul european prin lobby-ul Ungariei

DISTRIBUIȚI

Culmea ironiei mandatului de europarlametar și-a găsit expresia ieri în alegerea eurodeputatului romån Laszlo Tokes la insistențele Ungariei. După 20 de ani de discursuri revanșarde și acțiuni anti-romånești, atåt în țară, cåt și la Bruxelles, în sfârșit revizionismul maghiar a ajuns la conducerea Parlamentului European. Circul „democratic“ din Legislativul european a continuat când eurodeputatul Laszlo Tokes a fost ales, ieri, în funcția de vicepreședinte al PE, ca unic candidat, la propunerea partidului de guvernământ din Ungaria – Fidesz, condus de premierul Viktor Orban, inițiatorul legii acordării dublei cetățenii pentru ungurii din afara granițelor. Tokes va ocupa astfel locul lăsat liber de europarlamentarul ungur Pal Shmitt, fost vicepreședinte al PE. Decizia ca Laszlo Tokes să îl înlocuiască pe Pal Schmitt a fost luată, săptămâna trecută, de grupul Partidului Popular European (PPE) din care fac parte PDL și UDMR. Potrivit datelor oferite de reprezentanți ai Biroului de presă al PE, Tokes Laszlo a fost ales vicepreședinte al PE cu 334 de voturi „pentru“, 168 „împotrivă“ și 287 de abțineri, după mai multe ședinte de vot cauzate de probleme tehnice în condițiile în care normal este ca mai mulți candidați să concureze pentru acest post.

Protest în delegația română

În ceea ce privește alegerea lui Tokes în această funcție, delegația română a protestat și au existat voci din rândul europarlamentarilor români care au afirmat că probabil se va face o contestație chiar astăzi. „Tokes este vicepreședinte al PE cu voința europarlamentarilor unguri. Reprezintă Ungaria și nu România, iar din această perspectivă noi (grupul liberal) am votat împotriva. Dacă locul acesta revenea României, atunci România trebuia să decidă în delegație. Este un afront maxim ca Ungaria să își ia puterea de a nominaliza un europarlametar de altă cetățenie, iar noi, ca atare, am considerat normal să votăm împotrivă“, a declarat pentru „Curentul“ eurodeputata liberală, Ramona Mănescu. „Mi se părea normal ca atunci când Fidesz a făcut nomizalizarea pentru acest post liber să nu fie persoana X. Asta înseamnă ca au predat-o unei persoane care le reprezintă interesele și practic asta a fost și intenția lor. Am votat împotrivă“, ne-a declarat și eurodeputata socialistă, Daciana Sârbu. Europarlamentarul PDL Marian Jean Marinescu a declarat, vinerea trecută, că eurodeputații romåni din PPE au fost puși într-o situație „fără ieșire“ de propunerea ungară „fără înțelepciune“ privind susținerea lui Laszlo Tokes pentru funcția de vicepreședinte al PE.
Conducerea PNL a decis, luni, cu unanimitate de voturi, ca europarlamentarii liberali să nu voteze în favoarea candidaturii lui Laszlo Tokes pentru funcția de vicepreședinte al Parlamentului European, solicitånd ca și PDL să aibă o poziție similară. Europarlamentarul PSD Corina Crețu a afirmat că Laszlo Tokes are un discurs „iredentist și șovin“, s-a declarat îngrijorată de desemnarea acestuia pentru funcția de vicepreședinte al PE și a afirmat că este „condamnabilă“ susținerea de care acesta se bucură din partea PDL. De asemenea, luni, reprezentanți ai intelectualiții maghiare din Transilvania au condamnat decizia deschiderii la Târgu Mureș a unui birou teritorial a europarlamentarului maghiar din partea partidului de extremă dreapta Jobbik, Szegedi Csand, în condițiile în care acesta trebuie să reprezinte interesele cetățenilor unguri în Legislativul de la Bruxelles, și nu pe cele ale minorităților din alte țări.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.