Acasă Politic Fraudatorii electorali ai USL, trimiși în judecată

Fraudatorii electorali ai USL, trimiși în judecată

DISTRIBUIȚI

După ce a fraudat puternic referendumul pentru suspendarea președintelui Traian Băsescu din vara lui 2012, fraudatorii PSD încep să ajungă în fața instanțelor. Un fost membru al biroului electoral dintr-o secţie de votare din Gorj la referendumul pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, din 2012, a fost trimis în judecată sub acuzaţia că a falsificat zeci de buletine de vot. Conform precizărilor făcute, miercuri, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, Viorel Ciocan a fost trimis în judecată, în stare de libertate, fiind acuzat de complicitate la falsificarea documentelor electorale şi complicitate la introducerea în urnă a mai multor buletine de vot decât are dreptul un alegător.

„Ca stare de fapt s-a reţinut că inculpatul, în calitate de membru al Biroului Electoral al secţiei de votare 147 Bîlteni, judeţul Gorj, a ajutat şi înlesnit activitatea de contrafacere a 88 de semnături (87 de semnături de pe lista permanentă a secţiei de votare şi o semnătură de pe lista suplimentară) de către autori necunoscuţi şi cea de introducere în urna de vot a secţiei, de către autori necunoscuţi, a unui număr de 88 de buletine de vot în plus faţă de cele votate efectiv de către electori”, precizează Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu.

„Lotul Dragnea”

Dosarul lui Viorel Ciocan a fost format printr-o disjungere din ancheta mai amplă efectuată de către Direcţia Naţională Anticorupţie în dosarul cunoscut drept „Fraudă la referendum”, în care inculpat principal este vicepremierul Liviu Dragnea. Vicepremierul a fost trimis în judecată alături de alte 74 de persoane, membri şi şefi ai secţiilor de votare în localităţi din judeţele Teleorman, Gorj, Olt şi Vrancea. Un număr de 13 persoane din judeţul Gorj sunt judecate, în prezent, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul ”Fraudă la referendum”, printre acestea aflându-se şi foştii şefi şi membri ai biroului electoral de la secţia de votare 147 din comuna Bîlteni.

Vicepremierul Liviu Dragnea a fost trimis în judecată de către procurorii DNA, fiind acuzat că, în timpul referendumului pentru demiterea preşedintelui din 2012, a creat şi coordonat un sistem integrat de fraudare a voturilor. Procurorii susţin că au dovedit cu expertize că voturile de au fost fraudate prin cinci metode de fraudă: falsificarea listei de alegători din localitate, voturi în numele căpşunarilor, voturi pe numele morţilor, fraude cu urna mobilă şi mituirea pedeliştilor din secţiile de votare. Mai mult, cel prin care s-au fraudat voturile de la referendum este sistemul informatic utilizat de Dragnea, compus din mai multe servere, un soft şi un call-center.

Prin acest sistem informatic, procurorii susţin că Liviu Dragnea a transmis mesaje către preşedinţii de secţie şi către preşedinţii filialelor PSD. Procurorii arată că fizic mesajele nu erau tastate de Dragnea, dar că el era cel care compunea mesajele şi aproba trimiterea lor prin sistem. Dragnea a trimis mesaje precum: „Pentru fiecare secţie se va face o listă a cetăţenilor care nu au venit la vot. Daţi-o membrilor PSD şi PNL să meargă la ei acasă şi să-i aducă să voteze”.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.