
PNL va respecta protocolul de constituire a actualei coaliţii de guvernare care prevede că în luna mai a anului viitor se vor schimba premierul şi câteva portofolii ministeriale, a declarat, luni, preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, după ce un deputat PNL a anunțat că e posibil ca PSD să nu preia funcție de premier.
Imediat, Gorghiu, o politiciană care în 2016, atunci când a condus PNL, a oferit pe tavă România lui Liviu Dragnea, s-a gărbit să asigure PSD de întregul devotament al PNL, nemaicontând voturile din 2020 câștigate cu un discurs violent anti-PSD.
„E o declaraţie care aparţine unuia dintre colegi, însă trebuie să ştiţi că PNL este un partid foarte serios şi când ne-am asumat această coaliţie am făcut-o ştiind care este parcursul la care ne-am angajat. De altfel, există şi o formă juridică pe care protocolul a prevăzut-o şi anume că, la finalul lunii mai, anul viitor, se va întâmpla această schimbare de premier şi câteva portofolii, de asemenea, vor fi schimbate între PNL şi PSD. PNL e un partid serios şi respectă absolut orice angajament, mai ales că vorbim de un angajament care a dat stabilitate României într-un moment de criză, într-un moment foarte complicat. Nu vreau să comentez declaraţia niciunui coleg, aceasta este poziţia oficială a PNL – vom respecta protocolul, vom respecta angajamentele pe care această coaliţie şi le-a luat, suntem o parte relevantă, avem acum premier în persoana domnului Nicolae Ciucă şi nu se pune problema să ne jucăm de-a respectatul sau nu a unui protocol. Eu am învăţat un singur lucru din această coaliţie – reacţiile la cald nu sunt sănătoase şi aş vrea să cred că PSD nu îşi consumă energia să reacţioneze la absolut orice declaraţie a unui coleg din PNL pe o temă atât de serioasă. Ce se discută în coaliţie este literă de lege, ce poziţie are preşedintele partidului e la fel, direcţia publică oficială a PNL. Tensiunile sunt inerente, în România noi nu avem cultura coaliţiilor, ne descurcăm din mers şi învăţăm să funcţionăm din mers, însă obiectivul foarte clar este acela de a asigura stabilitate într-o perioadă foarte complicată. Ştiu că a obosit lumea să audă că e război la graniţă, dar asta e realitatea, că am obosit să auzim că va fi o iarnă dificilă, dar asta e realitatea, că suntem crize peste crize, pe care Guvernul le-a gestionat până acum foarte bine. Ca atare, noi, coaliţia, PNL în principal, ne concentrăm pe ce avem de făcut şi de comentat o să încercăm că comentăm mai puţin lucrurile care ne despart sau care ar putea crea artificii”, a precizat Gorghiu, la Palatul Parlamentului.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















BAI VANZATOARE DE BORS SI LUSTRUIT ……. DIN TECUCI , DE „POPULIMEA” ROMANEASCA NU-TI PASA….. ????
Alexandru Muraru isi pregateste terenul – opinia publica pentru a prelua conducerea PNL cu sprijinul lui KWJ si a altor ONG-uri de casa, prin care ni se va furniza o iumagine idilica a liderulul de la Iasi ca nu-i asa alegeriele din anul 2024 sunt foarte aproape !!
Așa-i țara. De la paș’opt. Fără miștou.